AcasăAdministratieControale mixte pe autobuzele S.C. Publitrans 2000 S.A.

Controale mixte pe autobuzele S.C. Publitrans 2000 S.A.

În perioada sărbătorilor de iarnă, S.C. Publitrans 2000 S.A., în colaborare cu Poliţia Locală Piteşti, a efectuat mai multe acţiuni de control in mijloacele de transport în comun, cu scopul de a spori gradul de siguranţă al călătorilor şi de a preveni faptele de natură contravenţională şi infracţională.
Începând cu data de 20 decembrie 2019, reprezentanţii celor două instituţii au efectuat acţiuni comune de verificare a titlurilor de călătorie şi sancţionare a călătorilor fără bilet. Totodată, acţiunea a avut ca rezultat descurajarea grupurilor infracţionale care acţionează în mijloacele de transport în comun şi săvârşesc fapte antisociale.
Aceste acţiuni vor continua şi pe viitor, având ca scop asigurarea unui serviciu de transport civilizat, creşterea numărului de călători şi descurajarea utilizării serviciului de transport de către grupuri cu un comportament necivilizat.

Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza