In ultimele zile, opinia publică a asistat la un scandal în mijlocul căruia se află șefa de la APIA Argeș, Mariana Pană. Colegii de la săptămânalul Impuls de Argeș au publicat un material despre această situație, Pană fiind acuzată de ANI că a încălcat legea, pe care îl redăm integral mai jos.
Adevărul jurnalistic prezentat în cazul preluat de mass media locală prin care dezinformează opinia publică cu privire la un comunicat al Agenției Naționale de Integritate, îl prezentăm în materialul următor, căci adevărul este cu totul altul.
Citind cu atenţie comunicatul celor de la ANI, se poate trage uşor concluzia că Mariana Pănă, nu a încălcat legea, iar în cadrul acelui comunicat, redactat şi postat probabil pe repede înainte se observă că actuala directoare nu a încălcat legea, în condiţiile în care este rudă de gradul II, cu sora sa şi mai mult nici nu a făcut parte din comisa de evaluare, ea semnând doar un simplu act, aşa că nu rezultă conflictul de interese. Cu toate acestea se pare că în spatele anumitor interese ar fi doi politicieni, care şi în trecut au încercat să o înlocuiască pe Mariana Pană din postul pe care şi l-a câştigat prin concurs, doar din simplul motiv că nu face parte din partidul de guvernământ.
Având în vedere că toată presa locală argeșeană a preluat un comunicat prin care Agenția Națională de Integritate a sesizat organele de urmărire penală în cazul unui funcționar public cu funcție de conducere din cadrul unei instituții publice, respectiv directorul executiv al Centrului Județean Argeș al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin care aceste organe de presă s-au antepronunțat cu privire la vinovăția acesteia, am efectuat o anchetă jurnalistică (investigația trebuie să servească interesului public nu intereselor unui grup, și să fie făcută cu bună credință) pentru a vă oferi mai multe detalii despre acest subiect.
Se pare că în spatele acestei poveşti ar sta de fapt câţiva politicineni, doi sau trei la număr, care de mai multe luni tot încearcă să o înlocuiasă pe Mariana Pană din funcţia pe care şi-a câştigat-o prin concurs, doar pentru a numi un om de-al lor la conducerea APIA Argeş.
Pentru a afla punctul de vedere referitor la comunicatul ANI din data de 07.10.2020, am contactat-o pe directoarea APIA Argeș (n.redacţiei, reporter IMPULS DE Argeş), Mariana Pană, care ne-a declarat: „Vă mulțumesc! Sunteți singurul ziar din mass media locală care mi-ați solicitat un punct de vedere în acest sens. Este perfect normal să se facă verificări de către organele abilitate ale statului. Nu am nicio emoție cu privire la rezultatul cercetărilor, întrucât nu am încălcat absolut nicio dispoziție legală. Totodată, fac precizarea că dețin documente, pe care le voi pune la dispoziție organelor abilitate, din care rezultă foarte clar că emiterea deciziei de numire în funcția publică a persoanei care a fost admisă în urma concursului de recrutare, având calitatea de rudă de gradul II cu conducătorul instituței, nu este de natură să genereze un conflict de interese.”
ANI îşi dă cu stângul în dreptul
Astfel, pe 7 octombrie 2020 Agenția Națională de Integritate a postat pe site-ul ,,integritate.eu,, un comunicat prin care a anunțat că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cu privire la posibila încălcare de către Mariana Pană, director executiv în cadrul Centrului Județean Argeș al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a dispozițiilor art. 301 din Codul Penal, deși printr-o adresa pe care o vom prezenta ulterior, în urma finalizării cercetărilor de către Parchet, se pronunță în mod expres cu privire la situația de mai sus expunând următoarele: ,, emiterea deciziei de numire în funcția publică a persoanei care a fost admisă în urma concursului de recrutare, având calitatea de rudă de gradul II cu conducătorul instituției, nu este de natură să genereze un conflict de interese, în sensul dispozițiilor Legii nr. 161/2003, care nu prevăd nașterea conflictului de interese între rudele de gradul al-II-lea…,,
Deci, Agenția Națională de Integritate se pronunță potrivit competenței pe conflictul de interese prevăzut în Legea nr. 161/2003, care nu prevede nașterea conflictului de interese între rudele de gradul al-II-lea, aspect care nu se regăsește în cauza de față, fapt pentru care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești cu privire la emiterea deciziei de numire în funcție publică a persoanei care a fost admisă în urma concursului de recrutare. Infracțiunea presupusă a fi săvârșită de către directorul instituției este ,,folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Cod Penal și prevede următoarele :
,, (1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv…
(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la următoarele situații:
a) emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative;
b) exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de aceasta.”
Din ancheta efectuată am realizat faptul că angajații APIA sunt funcționari publici, iar dobândirea calității de funcționar public are loc prin concurs, la care poate participa orice persoană care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 465 din OUG 57/2019 privind Codul administrativ. Ocuparea funcțiilor publice vacante se face în condițiile Codului administrativ și în baza HG 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici.
În vederea organizării și desfășurării concursului privind ocuparea funcței de consiler superior din cadrul Centrului Local APIA Costești, s-a constituit comisia de concurs, respectiv comisia de soluționare a contestațiilor, în baza art. 25 – 36 din HG 611/2008.
Comisia de concurs este un organ special colegial constituit în vederea luarii unei decizii, conform legii, asupra rezultatelor desfășurării procedurilor de recrutare și selecție, conform art. 3 din HG 611/2008.
Candidatul declarat admis la concursul de recrutare este numit, potrivit legii, în funcția publică pentru care a candidat, în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării propunerii de numire. ( art 76 , art.77 HG 611/2008).
Directorul executiv al instituței, Mariana Pană, nu a făcut parte din comisia de concurs, implicit nu a luat parte la luarea deciziei privind candidatul admis, doar și-a exercitat obligația impusă de lege, în baza prevederilor art. 473 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, care prevede că numirea în funcțiile publice se face de către conducătorul autorității sau instituției publice, sau, dupa caz, de persoana care are competența legală de numire în condițiile unor acte normative specifice, prin act administrativ emis în termenele și-n condițiile legii pe baza rezultatelor concursului. Prevederile alin. 2 lit.b din art. 301 Cod Penal arată foarte clar că nu se pedepsește ,, exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de aceasta.”
Doi pockemoni politici ar fi pus la cale întreaga discreditare a directoarei de la APIA Argeş
În concluzie, trebuie aflat cine are interesul de a o şicana continuu pe Mariana Pană, cine a „comandat” acel comunicat de presă care a scos în evidenţă o problemă ce ține de faptul că deseori instituțiile publice sunt interesate să arate publicului cât de operativi și eficienți le sunt angajații, iar media, din motive obiective (lipsa de timp şi de personal) sau subiective (lene, aservire politică) a preluat acest comunicat, promovând astfel un mesaj care nu reflectă realitatea.
Astfel, nu s-au observat, poate voit că instituția a „strecurat” printre rândurile comunicatului și un mesaj de promovare, interesul fiind politic, lucru care îl vom dezvălui la finalizarea verificărilor efectuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, ocazie cu care vom face dezvăluiri cu privire la credibilitatea comunicatului ca sursă de știri, suficiența informațiilor incluse în el pentru materialele jurnalistice, corectitudinea preluării informațiilor de către mass-media locală, dezvăluiri ce vor fi incomode pentru cei doi pockemoni politici care vor eșua cu „puciul” politic pus la cale, ce la final se va întoarce împotriva lor cu zdrăngănit de cătușe dinspre DNA, asta în condiţiile în care şi în momentul în care s-a organizat concursul pentru postul de director executiv al APIA Argeş s-au încercat tot felul de manevre prin care Mariana Pană, să nu câştige respectivul concurs. Cu toate piedicile şi şicanele, Mariana Pană a câştigat acel concurs, la care contracandidatul său, a fost descalificat pe motiv că a vrut să fraudeze examenul. Curios este faptul că până în momentul de faţă, în presa locală nu a apărut niciun material în care să se arate faptul că instituţia condusă de Mariana Pană este una dintre cele mai performante din ţară. În ediţiile viitoare ale săptămânalului Impuls de Argeş, vom reveni cu amănunte referitoare la acest caz.
