AcasăStiriDosarul pedofilului german acuzat că a abuzat sexual 36 de copii români...

Dosarul pedofilului german acuzat că a abuzat sexual 36 de copii români la un pas de  prescriere. Judecatorul erou din investigația Recorder, Laurențiu Beșu, ultimul care a judecat dosarul

Ömür Timur ar putea fi cel mai prolific pedofil străin care a acţionat vreodată în România. El a mărturisit totul şi a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăției cu DIICOT, dar apoi s-a răzgândit. Iar de şase ani, dosarul său se plimbă pe mesele judecătorilor, fără ca să se dea vreun verdict. La Tribunalul Bucureşti, luna aceasta procesul va fi luat de la capăt, pentru a treia oară, după ce judecătorul Laurențiu Beşu a anunțat că vrea să fie procuror. Până acum, jumătate dintre infracțiunile de care Timur e acuzat s-au prescris.

Ömür Timur a ajuns prima oară în România, potrivit probelor adunate de anchetatori, în vara lui 2015. Avea pe atunci 36 de ani şi le spunea tuturor că-l cheamă Oliver, că e din America şi că lucrează la Google. În realitate, el locuia într-un oraş din sudul Germaniei şi lucra, într-adevăr, în domeniul IT, dar la o companie multinațională.

Venea în Bucureşti de mai multe ori pe an și stătea şi câte două săptămâni, în apartamente închiriate unde, aproape zilnic, abuza sexual câte o minoră. Dezvoltase față de România „un atașament infracțional”, subliniau judecătorii care i-au citit dosarul penal. Pedofilul german a fost prins întâmplător, după ce, în vara lui 2018, a intrat în vizorul DIICOT pe interceptările dispuse într-un alt dosar de trafic de minore. Timp de un an, el a fost filat şi a avut interceptate convorbirile telefonice. Însă cele mai importante probe au fost găsite pe două hard disk-uri, unde Timur păstra sute de poze şi de filmulețe cu abuzurile sexuale asupra minorelor. Anchetatorii au identificat 36 de victime, dar „există suspiciunea că activitatea infracțională desfășurată de inculpat privește și alte minore”, după cum sublinia un judecător de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti.

Printre copiii abuzaţi de Timur e şi o fetiţă de numai 12 ani. Iar opt dintre victimele sale abia împliniseră 13 ani. „Nu a fost violent, le dădea bani victimelor, pentru a întreține acte sexuale cu ele”, explica în sala de judecată unul dintre avocaţii lui Timur, în încercarea de a-l scoate din arest. La rându-i, pedofilul a susținut, în procesul de la Tribunalul Bucureşti, că unele dintre victime „şi-au oferit singure acele servicii”. Intrega știre poate fi citită în Libertatea.

Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza