AcasăSocialEpidemia de gripă a fost declarată OFICIAL, în România

Epidemia de gripă a fost declarată OFICIAL, în România

In România este, oficial, începând de miercuri, epidemie de gripă, după ce s-au înregistrat 3 săptămâni epidemice consecutiv și 54 de decese din cauza bolii. Anunțul a fost făcut miercuri dimineață de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, într-o conferință de presă. Ministerul Sănătății menține măsurile transmise înca din data de 17 ianuarie în vederea limitării cazurilor și își propune să limiteze numărul de decese și circulația virusului, a declarat ministrul Sorina Pintea.

„Nu putem afirma în acest moment că avem un număr mai mare de decese decât anul trecut, dar avem un număr de decese înregistrate mai devreme”, a afirmat ministrul Sorina Pintea.

Sorina Pintea a mai anunțat că nu se va lua măsura închiderii școlilor, ci „fiecare școală, fiecare clasă va putea cere suspendarea cursurilor dacă 20% dintre copii lipsesc (din cauza gripei – n.red.). Se vor închide punctual, acolo unde sunt probleme, Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar pot decide acest lucru.”

Ministrul Sănătății a subliniat de mai multe ori, în ultimele zile, că „suntem în plin sezon gripal, ca în fiecare an în această perioadă. Am avut două săptămâni cu caracter epidemic. Conform specialiștilor, suntem în pragul unei epidemii. În fiecare an, în această perioadă are loc o circulație a virusului gripal. Eu nu cred că trebuie să facem din asta un caz special”, spunea ministrul Sănătății, adăugând că cel mai bun lucru care se poate face în această situație este respectarea recomandărilor specialiștilor în acest caz. Sorina Pintea a subliniat că „nu este o surpriză că în fiecare iarnă avem gripă”.

Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza