În acest moment, Direcția Națională Anticorupție desfășoară activități specifice de verificare. Pentru a nu influența acțiunile aflate în desfășurare, Statul Major al Apărării nu poate face comentarii suplimentare. Instituția cooperează pe deplin cu autoritățile abilitate și va comunica informațiile care pot fi făcute publice, în condițiile legii.”, a transmis Statul Major al Apărării.
Potrivit imaginilor difuzate de Antena 3, generalul a sosit la audieri îmbrăcat în ținută civilă și însoțit de avocat, fără a face declarații presei. La sosirea la sediul DNA Militar, Gheorghiță Vlad nu a oferit explicații privind motivul prezenței sale și nu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor. Până în acest moment, nici DNA și nici Ministerul Apărării Naționale (MApN) nu au transmis un punct de vedere oficial referitor la contextul audierii. Surse judiciare au indicat pentru Libertatea faptul că ar putea fi vorba despre un dosar de trafic de influență, în legătură cu posibile angajări în cadrul MApN după finalul anului 2023. Potrivit DNA, în iulie 2025, acesta ar fi contribuit la emiterea și semnarea unei solicitări către Ministerul Educației pentru suplimentarea numărului de locuri bugetate la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, deși o astfel de solicitare era, conform legislației, „atributul exclusiv al Direcției Generale Management Resurse Umane” din cadrul MApN.
