AcasăPoliticaIani Popa, vânt din pupă de la șefa Alina Gorghiu. Numit șef...

Iani Popa, vânt din pupă de la șefa Alina Gorghiu. Numit șef la vapoare

Pupilul Alinei Gorghiu, fostul prefect pedant al Argeșului, Iani Popa, a fost numit șef  la Direcția de Transport Naval din cadrul Ministerului Transporturilor, după cum relatează presa constănțeană

Iani Popa, fostul prefect de Argeș, secretar de Stat la Ministerul Transporturilor, este propunerea votată în unanimitate de liberali, urmând sa ocupe o funcție extrem de importantă, mai ales în contextul situație dintre Rusia și Ucraina, si a punctului strategic pe care îl reprezintă Marea Neagră.

În Argeș, Iani Popa, s-a făcut remarcat prin ceasurile de marcă, pantofii pe care îi proteja de colbul satelor, si a scorurilor foarte mici, pe vremea când era lider al PNL Argeș. Altfel, băiat „subțire” și cu pretenții de boier, prezent la defilerile mondene.

Iani Popa este de meseriei inginer auto, dar merge și la navale. Dacă Adrian Miuțescu a mers ca uns la aviație, de ce nu ar face carieră și Popa la vapoare?

Hai, sa fie într-un ceas bun și vânt din pupă!

Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza