AcasăAdministratieInteres maxim: Consilierii locali nu știu ce buget vor vota mâine pentru...

Interes maxim: Consilierii locali nu știu ce buget vor vota mâine pentru FC Argeș

Mâine, miercuri, în sala de ședințe de la Filarmonica Pitești se va desfășura o ședință a Consiliului Local Pitești care este decisivă pentru FC Argeș. Consilierii vor vota alocarea cotizației anuale pentru Asociația Clubul Sportiv Campionii Fotbal Club Argeș, pentru 2019. Reamintim că această asociație a fost creată pentru ca echipa de fotbal să aibă dreptul de a promova în Liga 1. In esență, echipa primește bani tot de la bugetul local. Am luat prin sondaj telefonic câțiva consilieri locali (de la toate partidele) pentru  a afla ce sumă este propusă pentru bugetul care se va vota mâine. Interes mare pentru FC Argeș: unii au telefoanele închise, alții nu răspund, iar alții mai sinceri ne-au declarat: ”Nu știm, am fost  anunțați doar de ședință, au zis că ne dau după amiază materialele.” Sau: ” Aaa…nu mă întrebați pe mine…!”

Ce-i drept, am fi putut să-l sunăm și pe consilierul local și președinte al FC Argeș, Cristian Gentea, dar ne-a fost frică să nu-i trimită și pe ei, ca pe secretarul primăriei, la studiu, de data aceasta administrativ. Și parcă prea l-am ținut sub presiune pe subiectul FC Argeș, în ultimul an, fiind singurul care putea să răspundă la întrebări. Totuși, am aflat și bugetul –  20 de miliarde de lei, buget alocat pentru 4 luni, de la singurul consilier interesat de subiect, Ionuț Popescu.

Tot pe ordinea de zi se află și rectificarea de buget pentru anul 2019.

Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza