Pompierii argeșeni au fost solicitați, în ultimele ore, să intervină în mai multe localități din județ, unde vremea capricioasă și neglijența în utilizarea focului deschis au provocat numeroase probleme.
Echipajele au acționat pentru degajarea unor copaci doborâți de vânt, care au creat pericole atât pe carosabil, cât și pe rețelele electrice. Astfel, intervenții au avut loc în:
comuna Bradu – copac căzut pe fire de electricitate;
comuna Oarja – copac căzut pe carosabil;
comuna Mozăceni – copac căzut pe fire de electricitate.

Totodată, pompierii au intervenit și pentru stingerea unor incendii de vegetație uscată izbucnite în mai multe localități:
comuna Bradu – aproximativ 4.000 mp de vegetație uscată;
comuna Căteasca – aproximativ 500 mp de vegetație uscată;
comuna Mozăceni – aproximativ 500 mp de vegetație uscată;

comuna Negrași – aproximativ 6.000 mp de vegetație uscată;
comuna Leordeni – aproximativ 2.000 mp de vegetație uscată și mărăciniș;
comuna Ungheni – aproximativ 300 mp de vegetație uscată;
comuna Suseni – aproximativ 1.500 mp de vegetație uscată.
Autoritățile reamintesc cetățenilor că arderea vegetației uscate este strict interzisă și poate avea consecințe grave asupra mediului și siguranței publice.
cu amendă cuprinsă între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoane fizice și între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoane juridice.

În cazul arderii miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate sau de pe terenurile supuse refacerii ecologice, fapta constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau amendă, dacă prin aceasta a fost pusă în pericol viața ori sănătatea oamenilor, a animalelor sau a plantelor.



