AcasăSportJudoka de la Real Bradu s-au evidenţiat la Cupa Viitorul

Judoka de la Real Bradu s-au evidenţiat la Cupa Viitorul

Sportivii secţiei de judo de la clubul nostru au fost prezenţi la o competiţie la Călineşti, e vorba de Cupa Viitorul.La concurs au luat startul aproximativ 230 de judoka de la 15 cluburi.
La categoria de vârsta 2010-2011 s-au evidenţiat Eduard Tănase(aur) şi Denis Militaru(bronz). Darius Trandafir s-a clasat pe poziţia a cincea.
La 2012-2013 Nicolo Manolache a obţinut bronzul, iar Andrei Grigoraş s-a clasat pe locul 5.
La 2014-2015 avem două medalii de bronz, prin Cristian Ştefan şi Ema Andrei.
O medalie de bronz şi o clasare pe locul 5 s-a obţinut şi la 2016-2017, prin Andrei Stroe, respectiv Ştefan Militaru.
Antrenorul coordonator al secţiei de judo de la Real Bradu este Simona Popa.
Activitatea acestei secţii din cadrul clubului este sprijinită de Primăria şi Consiliul Local din Bradu, aşa cum se întâmplă şi în cazul celorlalte sporturi.
Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza