AcasăAdministratieLa Pitești se vor construi încă două creșe

La Pitești se vor construi încă două creșe

Primarul Cristian Gentea a vorbit despre necesitatea construirii de creșe în Pitești. In cadrul conferinței de presă, acesta a declarat: ”La nivelul întregii țări este un deficit de creșe. Noi avem peste 300 de cereri pentru care nu au mai fost locuri. Sunt niște proiecte tip propuse de Ministerul Dezvoltării. Noi avem două locații, una în Găvana II și una în curte la Colegiul Teiuleanu.

Am văzut diverse abordări în spațiu public și aș vrea să lămuresc lucrurile. Inițial nu am știut că trebuie un aviz de la liceu. Au avut un CA săptămâna trecută, un CA ilegal, primăria nu a avut reprezentant, unde au dat un aviz negativ. Am vorbit cu ministrul Cîmpeanu, a sunat la liceu și le-a explicat că este nevoie de creșă. Au înțeles.

Am fost și eu acolo și am găsit soluții. Vom păstra și cantina, vom face și un spațiu verde, vom asfalta aleile. Am găsit bani pentru a introduce pe lista de investiții, anul acesta, și un teren de sport acolo. Mâine dimineață va avea loc un CA și am înțeles că vor da un aviz pozitiv.”

Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza