AcasăStiriMăsuri dispuse de polițiștii argeșeni pentru minivacanța de 1 Mai

Măsuri dispuse de polițiștii argeșeni pentru minivacanța de 1 Mai

În contextul minivacanței prilejuite de sărbătorirea Zilei Internaționale a Muncii, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș vor acționa, în perioada 30 aprilie – 3 mai, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Vor acționa zilnic peste 200 de polițiști de ordine publică și 60 de polițiști rutieri, efective ce vor fi suplimentate de alți aproximativ 60 de polițiști din structurile de investigații criminale, polițiști ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, echipe canine din cadrul Serviciului Criminalistic, luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul altor structuri.

Dispozitivele de ordine publică și poliție rutieră vor fi adaptate în funcție de evoluția situației operative, urmând a fi intensificate acțiunile în zonele aglomerate, în apropierea zonelor de agrement, precum și pe principalele artere rutiere care tranzitează județul.

Polițiștii rutieri vor acționa zilnic pentru prevenirea accidentelor de circulație, cu accent pe combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, respectiv viteza excesivă sau neadaptată condițiilor de drum, conducerea sub influența alcoolului ori a altor substanțe și abaterile comise de pietoni și bicicliști. Vor fi utilizate aparate radar, etilotest și drugtest, iar echipajele vor fi prezente în teren, în special pe drumurile cu trafic intens.

Totodată, polițiștii de ordine publică vor desfășura activități preventive în zonele de recreere și în apropierea unităților de alimentație publică, pentru prevenirea faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, a furturilor și a altor infracțiuni stradale.

Pentru prevenirea situațiilor de risc, recomandăm cetățenilor:
-să manifeste prudență în trafic și să respecte regulile de circulație;
-să evite consumul excesiv de alcool, în special dacă intenționează să conducă autovehicule;
-să își supravegheze bunurile personale și copiii, în special în zonele aglomerate;
-să sesizeze de îndată orice faptă antisocială, apelând numărul unic de urgență 112.

Polițiștii argeșeni rămân la datorie pentru menținerea ordinii publice și pentru protejarea vieții și bunurilor acestora, astfel încât minivacanța de 1 Mai să se desfășoare în condiții de siguranță., transmite IPJ Argeș.

Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
De același autor
- Advertisment -

Most Popular