AcasăAdministratieMiercuri se deschid fondurile europene de 29 milioane Euro pentru mici firme...

Miercuri se deschid fondurile europene de 29 milioane Euro pentru mici firme IT

Antreprenorii cu mici afaceri în domeniul tehnologiei informației (IT) încep miercuri înscrierea online pentru fondurile europene în valoare totală de 29 de milioane de euro, pentru dezvoltarea unor proiecte de investiții.

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) din domeniul IT pot obține fonduri nerambursabile de câte 500.000 de euro – 3,5 milioane de euro fiecare din linia de finanțare Acțiunea 2.2.1 – Sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul TIC și a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere, din cadrul Programului Operațional Competitivitate.

Marți, Ministerul Fondurilor Europene a anunțat că perioada de înscriere va fi mai mare decât se stabilise inițial.

Înregistrarea propunerilor de proiecte se va realiza on-line, în sistemul MySMIS, în mod continuu, începând cu data de 30.01.2019 orele 09:00 și se va încheia în data de 29.04.2019 orele 17:00.

Apelul de proiecte, aferent Axei Prioritare 2 a Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, are un buget alocat de 29.062.500 euro, din care 25.000.000 euro din Politica de coeziune a Uniunii Europene, prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR). Restul banilor vin de la bugetul de stat.

Pentru fiecare proiect, se acordă fonduri combinate, în schema de ajutor de stat și schemă de ajutor de minimis.

Per total, într-un proiect, intensitatea ajutorului de stat variază în funcție de natura investițiilor, de dimensiunea firmei solicitante și de regiunea de dezvoltare în care se face investiția. De exemplu, o microîntreprindere sau o firmă mică poate să ia un ajutor de stat în procent de 80% din cheltuielile eligibile pentru proiecte de cercetare și dezvoltare, dacă partea din proiect care beneficiază de ajutor se încadrează în cercetare industrială sau dezvoltare experimentală.

Dacă firma micro sau mică ia ajutoare regionale pentru investiții, acestea pot acoperi maximum 70% din valoarea eligibilă a proiectului, dar numai dacă investiția are loc în alte regiuni decât București-Ilfov și Vest. În schimb, aceste ajutorare scad ca intensitate la 20% pentru firmele mijlocii din București.

Pe de altă parte, ajutoarele de minimis acoperă până la 100% din cheltuiala eligibilă aferentă, însă acest tip de ajutor este plafonat la 200.000 de euro și la 20% din valoarea totală a proiectului.

Fondurile vor fi dstribuite în teritoriu astfel:

Alocarea pentru regiuni mai puțin dezvoltate este de 18.750.000 euro FEDR, echivalentul a 87.564.375 lei, la cursul valutar INFOREURO pentru luna octombrie de 1 EURO = 4,6701 lei.
Alocarea pentru regiuni mai dezvoltate este de 6.250.000 euro FEDR, echivalentul a 29.188.125 lei, la cursul valutar INFOREURO pentru luna octombrie de 1 EURO = 4,6701 lei. Durata maximă de implementare a proiectului este de cel mult 36 de luni de la data semnării contractului de finanțare.
Inițial, apleul de proiecte era programat să se deschidă pe 14 ianuarie 2019, dar a fost amânat, fiind modificat și Ghidul solicitantului.

Sursa Startupcafe.ro

Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza