Două asociații de elevi și părinți cer urmărirea penală a ministrului Educației, Daniel David, acuzându-l că a aprobat în grabă noile planuri-cadru pentru liceu fără o dezbatere publică și că încalcă legea prin intenția de a reduce semnificativ bursele elevilor.
Pe fondul unei reluări controversate a mandatului de ministru al Educației, Daniel David se confruntă cu acuzații extrem de grave venite din partea Uniunii Elevilor Reprezentanți (UER) și a Federației Părinților și Aparținătorilor Legali (FePAL). Cele două organizații au anunțat că vor sesiza organele penale pentru abuz în serviciu, acuzându-l pe ministru că a aprobat în grabă noile planuri-cadru pentru liceu fără o dezbatere publică și că încalcă legea prin intenția de a reduce semnificativ bursele elevilor, scrie portalul educațieprivată.ro.
Planurile-cadru, aprobate pe furiș
Potrivit comunicatului transmis de UER și FePAL, pe 20 iunie cele două entități au cerut oficial Ministerului Educației să organizeze o dezbatere publică pe marginea noii forme a planurilor-cadru pentru liceu, însă în locul unui răspuns, documentul a fost aprobat pe repede-înainte, fără consultare publică, fapt ce încalcă grav Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.