În Duminica a V-a după Paști, când Biserica Ortodoxă l-a prăznuit pe Sfântul Apostol Simon Zilotul, Paraclisul Universitar din Pitești, unul dintre puținele locașuri de cult din România care îl are ca ocrotitor spiritual pe acest sfânt, și-a sărbătorit hramul.
Cu acest prilej, numeroși credincioși au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Paraclisul Universitar a fost construit în anul 2019, într-un spațiu pus la dispoziție de Rectoratul Universității din Pitești, cu sprijinul mai multor oameni de bine din județul Argeș și din alte zone ale țării.
Ridicarea acestui locaș de rugăciune a fost posibilă datorită implicării conf. univ. dr. ing. Dumitru Chirleșan, care a făcut demersurile necesare pentru identificarea și amenajarea unui spațiu adecvat. Scopul principal al paraclisului este oferirea de asistență religioasă studenților și cadrelor didactice universitare.
Paraclisul a fost fondat în februarie 2019, prin implicarea directă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, delegându-l în această lucrare pe părintele protosinghel Rafael.
Astăzi a fost sfințită racla ce adăpostește un fragment din moaștele tânărului martir, Sfântul Panaghiotis. Tot astăzi, părintele Ionuț Popescu a primit cea mai înaltă distincție eparhială, la propunerea părintelui Rafael și cu aprobarea Părintelui Arhiepiscop Calinic.

Paraclisul este axat pe catehizare, învățarea Sfintei Scripturi și împărtășirea continuă cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos., așa cum ne-a declarat părintele Rafael.

