AcasăSportPartida FC Argeș – CS Mioveni a fost amânată! O persoană depistată...

Partida FC Argeș – CS Mioveni a fost amânată! O persoană depistată pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 la FC Argeș!

Cel mai aşteptat meci de către suflarea fotbalistică argeşeană nu va mai avea loc marţi seară, aşa cum era programat iniţial, după ce o persoană din cadrul staff-ului echipei FC Argeş a fost confirmată pozitiv la ultima testare COVID-19, efectuată luni dimineaţă. FRF a anunţat oficial, printr-un comunicat de presă, că partida FC Argeş-CS Mioveni va fi reprogramată.
Comunicatul FRF privind amânarea partidei FC Argeş – CS Mioveni

“Departamentul de competiții al Federației Române de Fotbal a amânat meciul FC Argeş-CS Mioveni, programat inițial azi, 14 iulie, de la ora 20:00, după ce o persoană din cadrul clubului FC Argeș a fost depistată pozitiv.
Meciul va fi reprogramat în prima dată disponibilă. Federația Română de Fotbal precizează că partidele amânate vor fi reprogramate în ordinea amânării acestora și utilizând toate datele disponibile din calendarul competițional.

Decizia a fost luată având în vedere discuțiile avute cu reprezentanții celor 6 formații implicate în play-off-ul Ligii 2, în cadrul unei videoconferințe ce a avut loc înainte de startul play-off-ului, pentru a stabili modul de acțiune pe mai multe scenarii posibile.

DSP Argeș a demarat o anchetă epidemiologică la clubul din Pitești.

Reprezentanții mass-media sunt rugați să respecte confidențialitatea informațiilor medicale și să evite să dezvăluie identitatea celor afectați de COVID-19″ se arată în comunicatul FRF.

Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza