AcasăStiriPercheziții pentru destructurarea unei rețele de tipul LOVERBOY

Percheziții pentru destructurarea unei rețele de tipul LOVERBOY

La această oră, sunt în desfășurare treisprezece percheziții domiciliare. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. și cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, descind la locuințele unor persoane bănuite de infracțiuni de criminalitate organizată.

În această dimineață, polițiștii de Combatere a Criminalității Organizate din Pitești și Maramureș, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, desfășoară unsprezece percheziții domiciliare, pe raza județelor Argeș și Maramureș, precum și două percheziții domiciliare în Elveția, la locuințele a 9 persoane bănuite de infracțiuni de criminalitate organizată.

Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal înregistrat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și proxenetism.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2016 – 2019, membrii grupării ar fi constrâns un total de unsprezece tinere să practice prostituția pe teritoriul Elveţiei și Italiei, cu scopul de a obține foloase materiale.

Membrii grupării foloseau pentru atragerea victimelor metoda ,,loverboy”, după care transportau victimele în afara ţării, unde, prin acte de violenţă fizică şi psihică, le contrângeau la practicarea prostituţiei şi a unor infracţiuni de furt în dauna consumatorilor de servicii sexuale.

Din activitatea infracțională, cei în cauză ar fi obținut peste 2 milioane de euro.

23 de persoane vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești pentru audieri. În activități sunt angrenați și jandarmi.

Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza