AcasăPoliticaPrimarul din Călinești, suspendat de PSD după ce a cerut favoruri sexuale...

Primarul din Călinești, suspendat de PSD după ce a cerut favoruri sexuale unei tinere care dorea să se angajeze

După apariția pe rețelele de socializare a unei înregistrări din care reise că primarul comunei Călinești, Mihai Georgescu, ar cere favoruri sexuale unei tinere, în schimbul angajarii la primărie, PSD a decis suspendarea acestuia.

Organizația PSD Argeș a decis suspendarea lui Mihai Georgescu, primar al comunei Călinești, din toate funcțiile politice, așteptând în continuare rezultatele anchetei în desfășurare.
Nu dorim să ne implicăm și să discutăm despre viața privată a nimănui, însă întotdeauna ne vom delimita ferm de orice atitudine imorală, mai ales dacă aceasta se petrece în cadrul administrației publice.

Biroul de Presă al PSD Argeș

Primarul din Călinești se află la primul mandat, iar, în trecut a mai avut probleme cu legea într-un caz de contrabandă cu alcool.

Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza