AcasăSportReal Bradu întâlnește echipa din Popești Leordeni, echipă aflată pe locul al...

Real Bradu întâlnește echipa din Popești Leordeni, echipă aflată pe locul al doilea

Meciul de la Popeşti Leordeni, de astăzi, de la ora 14:00, e penultimul din 2022 jucat de echipa noastră în deplasare, cu echipa de pe locul secund în seria a patra. Partida din tur a fost una extrem de spectaculoasă şi s-a încheiat cu scorul de 4-3 pentru Real Bradu. În Liga 3, seria 4, se dispută astăzi meciurile în care sunt implicate echipele argeşene din acest eşalon, iar ultimul meci al rundei se va juca mâine.

Alin Popescu, antrenorul principal al echipei, consideră că va fi o confruntare dificilă, mai ales că nu avea la dispoziţie toţi jucătorii din lot: „Suntem în fata unui joc care ne capaciteaza și mobilizează la maxim, întâlnim echipa de pe locul doi care aspira la promovarea în eșalonul secund. Jocul, motivația și locul pe care-l ocupăm în acest moment ne obligă sa dăm totul în această partidă de la Popești. Din păcate nu ne vom putea baza pe câțiva jucători care ne lipsesc din motive medicale . Am încredere ca oricine va întra pe teren va da totul pentru echipă”

Real Bradu ocupă locul 3 în ierarhie, cu 17 puncte şi va juca la SC Popeşti Leordeni, echipa aflată pe locul secund, cu 17 puncte.Unirea Bascov (locul 6, cu 14 puncte), joacă acasă cu FC Pucioasa, grupare aflată pe poziţia a opta, cu 12 puncte.

Ultima clasată în serie, cu doar 4 puncte, e vorba de Muscelul Câmpulung Elite,primeşte vizita celor de la FCSB 2, aflaţi înaintea acestei runde pe locul 7, cu 12 puncte.

Runda se încheie mâine cu meciul CS Tunari – Flacăra Moreni, iar CS Dinamo Bucureşti nu va juca în această rundă.

Toate partidele se dispută cu începere de la ora 14., conform arges-sport.ro.

Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza