AcasăSocialRomânia va cere bani pentru refugiații din Ucraina, în condițiile în care...

România va cere bani pentru refugiații din Ucraina, în condițiile în care UE alocă sume pentru primirea acestora

Premierul Nicolae Ciucă anunță că România va cere bani pentru refugiații din Ucraina, în condițiile în care UE alocă sume pentru primirea acestora.

„118.461 de refugiați. Dintre aceștia 70.026 au părăsit teritoriul țării, au rămas 46.435, adică 39% din numărul total al cetățenilor ucrainiei. 1070 au solicitat azi, iar dintre aceștia 476 au rămas în centrele de azi din țara noastră. Din cifra totală de cetățeni, 18.000 sunt minori. În cadrul ședinței cu miniștrii au căutat și identificat soluții care se vor concretiza în măsuri. Am discutat demersurile pe care le facem pentru a putea să activăm mecanismele de finanțare ale UE pe fondurile care sunt prevăzute pentru migrație și protecție civilă, demersurile au fost deja inițiate la nivelul MAI”,a  declarat Nicolae Ciucă.
Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza