În iunie 1990, Bucureștiul era în fierbere. Minerii începuseră să învețe drumul Bucureștiului unde instaurau haosul și violența. Femeile au fost victimele fară nicio apărare în fața agresorilor care au purtat atunci uniformele minerilor, dar și pe ale statului. Numeroase relatări și mărturii din acea perioadă indică faptul că inclusiv femei ( studente, intelectuale, muncitoare) au fost bătute brutal de mineri pe străzile Bucureștiului, insultate sau umilite public, arestate abuziv, agresate în sedii de poliție sau în subsoluri ale unor clădiri administrative. Anchetele ulterioare au scos la iveală inclusiv cazuri în care femei au fost dezbrăcate, umilite sau bătute pentru simplul fapt că aveau o pancartă sau un semn că participaseră la proteste.

Scutierii i-au spart capul unei femei care ducea mâncare protestatarilor

Ecaterina Ștefuglu a fost bătută pe 13 iunie, luată de mineri de 14 și dusă în arest, unde a stat luni de zile.

Ecaterina Ștefuglu era vânzătoare la un magazin din centru. Avea 36 de ani. Se ducea în fiecare seară în Piață cu găleți de lapte praf, pe care îl cumpăra din banii ei pentru a-l da protestatarilor. „Pe 13 iunie, la patru și jumătate dimineața, scutierii au venit din spate de la Național, dinspre Poliția Capitalei și dinspre Romană. Am lăsat gălețile și am fugit la Inter, unde mi-au spart capul.” A fost dusă cu o mașină și aruncată în fața Spitalului Municipal, unde a fost găsită de o infirmieră care a dus-o la Camera de Gardă. După ce medicii i-au acordat primul ajutor, au sfătuit-o să nu meargă acasă, pentru că poliția verifica adresele celor care ajungeau răniți la spital. S-a dus la sediul PNȚ-cd, unde Corneliu Coposu i-a dat bani pentru medicamente și a chemat presa internațională să o vadă.

Elena Mihai, agresată de mineri, reținută de poliție: „Nenorocito, ce puţi aşa, ne-aţi mâncat sufletul cu Universitatea voastră”.

Ancheta în Dosarul „Mineriada” a scos la iveală şi povestea cumplită a unei femei abuzate în timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990. Jurnalul Elenei Mihai este una dintre miile de probe strânse de procurorii militari, iar în el este descris calvarul îndurat în arestul de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

Una din acestea era Elena Mihai. În jurul orei 17.00, un miner a oprit-o pe stradă şi a condus-o la Poliţia Capitalei. „În drum cel ce m-a condus, minerul brunet cu baston şi cu bulan confecţionat dintr-un cablu m-a luat după umeri spunându-mi «Lambada», «dinari» şi« de toate pentru toţi», ţinea caseta tuşată ce mi-o găsise în geantă, arătând-o trecătorilor că este de la Raţiu, iar trecătorii se bucurau”, povesteşte femeia scena în jurnal.

Minerul a oprit o maşină Dacia, al cărei şofer i-ar fi spus direct femeii: „Nenorocito, ce puţi aşa, ne-aţi mâncat sufletul cu Universitatea voastră”. „Ciudat, la orele 12.00 îmi făcusem duş, cu o zi înainte mă spălasem pe păr, bluza din pânză topită albastră era îmbrăcată la orele 13.00”, nu-şi putea explica Elena de ce fusese jignită.

Prima oprire a fost la Inspectoratul de Poliţie, unde a fost iniţial închisă într-o cameră alături de alte şase femei. „Una foarte elegantă, tânără, ce a fost adusă fiindcă a spus «minerii au salariu prea mare», alta o studentă la matematică, a fost vânată căci intra în ura minerilor: ţigani, studenţi şi intelectuali. O a treia era trântită pe o uşă de fişet. O femeie bolnavă, cu handicap. O ţigancă de 16 ani ce ieşise de la film, din Cinematograful Luceafărul şi nu avea acte”, îşi descrie Elena colegele din cameră.

Seara, un ofiţer a ordonat închiderea uşilor. „Pipi faceţi la canal!”, a anunţat el. A doua zi, pe 15 iunie, urma să vină un procuror să-i audieze.În jur de 4-5 femei stăteau pe o saltea, se auzeau ţipete de copii. „Încep să plâng, o noapte răcoroasă pe saltele jegoase cu păduchi, râie şi purici, probabil, şi atâtea femei erau, cel puţin 50”, descrie Elena atmosfera irespirabilă din garaj.

Refuză să se mai ducă la toaleta improvizată, pentru a nu fi ţinta ioniilor poliţiştilor.  „Mă ia groaza, începusem să tremur, mă aşez pe o saltea, mă dureau rinichii, dar nu mai puteam să risc înjurăturile soldaţilor poliţişti, preferam un blocaj de rinchi, orice, mă rugam să se termine odată, dar nu s-a terminat, mai aveam multe de văzut şi auzit”, îşi descrie frica femeia

Elena Mihai a fost audiată la Parchet de procurorii militari, cărora le-a povestit întreg calvarul din iunie 1990, dar şi faptul că nu se constituie parte civilă în dosar „Mineriada”.

Mărturiile sunt multe și cutremurătoare, aproape imposibil de citit sau de cuprins cu mintea. Nimeni nu a plătit pentru faptele de atunci, iar odată cu moartea fostului președinte Ion Iliescu, uitarea se va așterne definitv peste ororile petrecute în acea barbară perioadă.

Inculpații din dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990:

• Ion Iliescu – președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României,
• Petre Roman – prim-ministru al Guvernului provizoriu al României,
• Gelu-Voican Voiculescu – viceprim-ministru al Guvernului provizoriu,
• Virgil Măgureanu – director al Serviciului Român de Informații,
• Adrian Sârbu – consilier al prim-ministrului.
• Miron Cozma – lider de sindicat,
• gl. (r) Vasile Dobrinoiu – comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofițeri,
• col. (r) Petre Peter – comandant al Unității Militare 0575 Măgurele.