AcasăAdministratieVideo. A început Simfonia Lalelelor 2019. Carele alegorice și copiii, principalele atracții

Video. A început Simfonia Lalelelor 2019. Carele alegorice și copiii, principalele atracții

De 42 de ani, Piteștiul găzduiește manifestarea emblemă a orașului – Simfonia Lalelelor. La ora 10.00, în fața primăriei au fost primiți oaspeții, dar mai ales copiii care au prezentat și câte un mic program artistic. La ora 12.00, tot alaiul se va muta la Casa Cărții. Carele alegorice au fost și de data aceasta principala atracție, alături de micuții îmbrăcați colorat și reprezentând primăvara, prin costumele purtate.

Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza