Târgul tradițional de la Domnești a fost, duminică, neîncăpător. Mii de oameni s-au adunat pentru a-l întâlni pe Călin Georgescu, venit în Argeș pentru a participa la unul dintre cele mai cunoscute evenimente locale.
Încă înainte de sosirea acestuia, aleile târgului erau pline de vizitatori. În momentul în care și-a făcut apariția, Georgescu a fost întâmpinat cu aplauze, urale și steaguri tricolore, iar numeroși participanți au încercat să îl salute, să schimbe câteva cuvinte cu el sau să facă fotografii.
Vizita a continuat printre standurile producătorilor și comercianților locali, unde Călin Georgescu a discutat cu oamenii veniți la târg, s-a fotografiat cu susținătorii și a stat de vorbă despre produsele expuse și tradițiile locului.
Prezența sa a atras un număr impresionant de persoane, transformând ediția din acest an a Târgului de la Domnești într-un eveniment cu o puternică încărcătură publică, cu atât mai mult cu cât politicienii locali sau din capitala s-au izolat de ceva vreme de popor. Pe parcursul vizitei, circulația prin zona centrală a târgului s-a desfășurat cu dificultate din cauza mulțimii adunate în jurul fostului candidat la alegerile prezidențiale.



