Fostul deputat PSD Cristian Rizea a făcut o dezvăluire care ar putea confirma suspiciunea că industria jocurilor de noroc este protejată de mediul politic. Într-un clip postat pe tik-tok, controversatul politcian susține că binecunoscutele săli de joc Elite Slots din Pitești funcționează sub ”binecuvântarea” unei senatoare, deși, spune acesta jocurile sunt măsluite.
Elite Slote a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de 58.878.537 RON și un profit net de 2.056.131 RON. In ultimii ani, societățile de acest profil au devenit printre principalii sponsori ai echipelor de fotbal din Liga 1, ceea ce produce discuții asupra caracterului (cel puțin etic) dintre pariuri, jocuri de noroc și sport. In trecut, Elite a fost unul dintre sponsorii echipei FC Argeș.
Intr-un interviu din 2020, Laszlo Sepsi, Director General al sălilor de jocuri Elite Slots povestește cum s-au pus bazele acestei afaceri: ”Brandul Elite Slots și-a început activitatea acum mai bine de 11 ani cu o primă sala de jocuri în orașul Pitești, jud. Argeș. Operațiunile au început timid, ca o afacere de familie, într-o piață de jocuri de noroc destul de tânără. Odată cu trecerea anilor, Elite Slots a deschis mai multe locații în județele Argeș, Buzău și Dâmbovița. În acest moment Elite Slots are 7 săli de jocuri premium în orașele Pitești, Curtea de Argeș, Mioveni, Câmpulung, Târgoviște și Buzău.Suntem conștienți că toți cei care ne vizitează caută o eliberare discretă din activitățile zilnice cât și o șansă la emoția câștigului. Tocmai de aceea sloganul Elite Slots a devenit „Rafinament și Eleganță”, un concept atent la detalii îmbinat cu servicii și acțiuni promoționale ce au pus la dispoziția jucătorilor Elite Slots premii de calibru mare setând astfel un standard în orașele unde ne desfășurăm activitatea comercială.” Întreg interviul poate fi citit AICI




