AcasăSportVideo. In Argeș se desfășoară singura INTERLIGĂ de copii născuți în perioada...

Video. In Argeș se desfășoară singura INTERLIGĂ de copii născuți în perioada 2015-2018, din sudul țării

Asociația Județeană de Fotbal Argeș organizează singura interligă de copii U10, U9, U8, U7 ani, din sudul țării. Această competiție presupune o complexă organizare, logistică și siguranță pentru cei mici. Deja, competiția a ajuns la a treia etapă, care s-a jucat la Mioveni, și întrunește 76 de echipe, adică 1400 de copii.

Daniel Pirciu, vicepreședinte AJF Argeș: ”Este cea mai colorată ligă, așa cum ne place nouă să o spunem, o plăcere să-i vedem pe copiii de la cele peste 70 de cluburi din județ echipați în toate culorile. Marele câștig este că acești copii vor asigura viitoarea piramidă a fotbalului. Suntem singurul județ din zona noastră care se mai încumetă să organizeze o astfel de competiție, și ne bucurăm de sprijinul FRF și al CJ Argeș.”

In toamna aceasta se vor mai disputa încă două etape iar următoarele 4 la primăvară. Printre cele 76 de cluburi care participă se numără și Lions Academy și Sola Grația.

 

- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza

Eu sunt

Carmen Buliga

Sunt jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. .
Am competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. .
Am colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și am dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”..
De-a lungul carierei, am gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. .
Am fost implicată și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea mea include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal

Carmen Buliga