Dezvoltarea tehnologiei și accesul ușor la tot ce înseamnă mediul online a dus la apariția unei probleme cu implicații multiple: cea a pornografiei infantile și a șantajului. Tot mai mulți adolescenți (fete și băieți) se lasă fotografiați sau filmați în ipostaze ce au conotații sexuale după care sunt amenințați cu răspândirea materialelor. Trist este că unii dintre acești copii răspund la astfel de solicitări filmându-se singuri pentru amuzamentul unor prădători. Tragic este că există părinți care habar nu au ce se întâmplă. Dureros este că fiind prinși în această capcană și pentru a evita umilința publică, cei în cauză nu le spun părinților sau polițiștilor, trăind un calvar unde doar gândul sinuciderii pare a fi scăparea. Există însă și cazuri (rare) de adolescenți extrem de dezinvolți care consideră aprecierea celorlalți la filmele lor drept un omagiu adus frumuseții lor fizice, dar și părinți total absenți față de acest subiect.
Pitești – Cele mai multe ținte ale șantajului le constituie minorii dar și homosexualii
In Pitești, în primele 11 luni ale acestui an, polițiștii au cercetat 9 cazuri de șantaj în care au fost implicați minori, însă fenomenul este mult mai complex.
De altfel, nu doar minorii sunt ademeneți în astfel de ”activități” ci și persoane mature. Surse din poliție spun că o situație aparte se înregistrează în rândul comunității gay din Pitești. Polițiștii argeșeni atrag atenția că răspândirea unor astfel de materiale indiferent dacă ”protagoniștii” lor sunt majori este o faptă penală. Au existat cazuri cand foști iubiți/soți pentru a se răzbuna au aruncat în spațiul public fotografii făcute pe vremea când aceste momente reprezentau o dovadă de iubire dintre cei doi. Și în acest caz, tot faptă penală este.
Potrivit Art.374 Noului Cod Penal (pornografia infantilă), producerea, deţinerea în vederea expunerii sau distribuirii, achiziţionarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum şi punerea la dispoziţie, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un an la 5 ani.
Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au fost săvârşite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. Accesarea, fără drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Prin materiale pornografice cu minori se înţelege orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau care, deşi nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament. Tentativa se pedepseşte.
In Argeș, peste 100 de minore, înregistrate că au născut la Spitalul Județean. In realitate, numărul lor este mai mare. La DGASPC au ajuns doar câteva cazuri
Datele Eurostat plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană ca număr de mame minore la categoriile de vârstă 10-14 ani şi 15-19 ani. De asemenea, potrivit ultimelor date, 26.000 de minore din România au născut, iar numărul lor este în creştere de la an la an. Statisticile World Vision România arată că 10% dintre mamele care nasc anual în ţara noastră sunt adolescente.
In județul Argeș, 111 mame minore au fost înregistrate la Spitalul Județean Argeș, dar numărul lor este mai mare pentru că nu toate aceste copile nasc la spitalul din Pitești. Plus că unele nu au nici măcar acte de identitate. Mai mult, surse credibile afirmă că nici Spitalul Județean nu raportează întotdeauna toate cazurile. Din multitudinea de minore care au născut, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș au fost înregistrate doar 11 fete, dintre care una are domiciliul în Pitești.
Polițiștii argeșeni desfășoară în școli campanii de prevenire pe aceste teme însă este nevoie de implicarea reală și responsabilă a mai multor factori ai societății. De multe ori, chiar cei care ar trebui să ia atitudine, trec sub tăcere faptele pentru a nu fi știrbită, spre exemplu, reputația unei unități de învățământ.