Senatorul PSD Liviu Brăiloiu a iniţiat un proiect de lege care presupune ca polițiștii și militarii să poată ieşi la pensie abia la 50 de ani, faţă de 45 de ani cât este în prezent. În cele două insituţii lucrează sute de mii de oameni.
„Nu este normal ca un personal civil să iasă la pensie la 62-65 de ani şi personalul militar la 38-40. Înteleg, sunt condiţii grele de muncă, dar şi în viaţa civilă sunt sectoare de activitate cu condiţii mult mai grele”, spune deputatul PSD.
Proiectul legislativ i-a supărat pe poliţişti şi gardienii de la penitenciare. Zilele trecute au protestat în faţa parlamentului ca să afle senatorii şi deputaţii că sunt nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de muncă. Acum, adaugă pe lista şi creşterea vârstei de pensionare. Supăraţi, îi acuză pe politicieni că nu ştiu cât de grea şi solicitantă este munca din apărare.