Astăzi a avut loc un nou termen în cazul crimei de la Călinești. Anul trecut, Andreea, mama a 2 copii era găsită într – o balta de sânge în locuința conjugală, suspect de omor fiind chiar soțul, Alin Țurlea. După cercetări acesta a fost reținut. Pe 13 martie a avut loc prima etapa a procesului. Spuneam atunci, ca Țurlea a afișat o atitudine sfidătoare, a negat ca și-a înjunghiat soția, dar a recunoscut ca era violent și ca, în trecut, a spart mai multe obiecte casnice prin casa. Mai mult, pentru termenul de astăzi, acesta a promis că va aduce 2 martori, cămătari, care sa susțină caracterul îndoielnic a celei care i-a fost soție. Insă, astăzi, au venit doar 3 martori care susțin că l-au văzut în dimineața crimei pe lângă casa unde s-a produs oroarea. Turlea, însă, a înaintat un memoriu pentru a-și găsi un avocat, el fiind apărat până acum de un avocat din oficiu. Așa că procesul s-a amânat pentru data de 8 mai.

In schimb, sora lui Țurlea a vizitat ieri copiii (nepoții) cu acordul bunicii materne în grija căreia se află. ”M-am gândit să-i dau voie să vadă copii, deși am stat în cumpănă, de teama să nu-i tulbure mai mult. Copiii au făcut consiliere psihologică și abia au trecut peste trauma aceasta. Fetiței i-a a dus un ursuleț, iar băiatului i-a promis că-i va aduce o tabletă, însă nu a mai venit astăzi. Dar nu asta e problema, doar că nu trebuia să-i promită. Noi, bunicii, încercăm să le oferim tot ce au nevoie, deși eu am renunțat la serviciu pentru a sta cu ei, fetița mergând la grădiniță, doar soțul mai lucrând în acest moment.”, a declarat Mihaela Vasilescu pentru Știri de Pitești.