Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea a derulat anul acesta importante lucrări de invesiții care se apropie de finalizare. Lucrările au fost efectuat pe cursurile de apă pe care s-au produs inundații în anii trecuți, cu scopul reducerii acestui risc. Una dintre investițiile continuate în anul 2019 este „Regularizare râu Cotmeana la Lunca Corbului și pârâu Vârtej, afluent al râului Cotmeana în localitatea Băbana”, lucrare cu o valoare totală de 5,9 milioane de lei. Lucrările care constau în amenajarea albiei pe o lungime de 6,18 km, sprijiniri și consolidări de mal pe o lungime de 1, 533 km, vor fi finalizare în acest an.
În localitatea Bascov este în derulare obiectivul de investiții „Regularizare pârâu Bascov, amonte confluența cu râul Argeș”, o lucrare în valoare totală de 7,05 milioane de lei care va finalizată în anul 2020 și constă în amenajarea a 25,5 km de albie și execuția a 2,13 km de protecție de mal. Anul acesta s-au efectut lucrări în valoare de 2,6 milioane lei.
Obiectivul „Regularizare pârâu Budeasa, comuna Budeasa – zona de debușare în rigola mal drept, acumulare Mărăcineni”. Valoarea totală a investiției este 3,7 milioane de lei va fi în cursul aceastui anului viitor. Lucrările constau în amenajarea a 3,66 km de albie și realizarea a 1,2 km de protecție de mal iar în acest an s-au efectuat lucrări în valoare de 0,5 milioane lei.
În localitatea Mihăești, Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea a desfășurat lucrări la obiectivul de investiții „Extindere și reparație Regularizare Valea Drăghici” cu o valoare de 4 milioane de lei, bani de la bugetul de stat. Lucrarea care a început în regim de urgență prevede realizarea a 12 m de consolidare de mal, a 10 metri de subzidire zid de sprijin, a două praguri de fund și amenajarea albiei pe o lungime de 10 km.
Pe lângă proiectele enumerate, în județul Argeș, în acest an a fost începută în regim de urgență o nouă lucrare -„Regularizare Valea Păuleasca la Micești”, cu o valoare totală de 3,9 milioane de lei și prevede realizarea de apărări de mal cu lungime de 1,1 km.
Una dintre lucrări vizează al doilea baraj ca mărime de pe cursul râului Argeș. Este vorba de „Punerea în siguranță barajului Golești”, cu o valoare totală de 8,5 milioane de lei și termen de finalizare în anul 2021. Lucrările sunt într-o faza avansată și se preconizează finalizarea anul viitor. Acestea constau în reabilitarea podului baraj, etanșarea rosturilor la pilele barajului, reabilitarea echipamentului hidromecanic, reabilitarea instalațiilor electrice.