BCM U Pitești a pierdut ultimul meci din prima fază a LNBM, disputat pe teren propriu contra lui Dinamo București. Partida a fost una cu miză doar pentru bucureșteni, care au obținut calificarea în Top 6, după victoria obținută cu scorul de 85-80. Dinamoviștii au revenit de la -24 de puncte și se pare că asupra acestui meci au planat suspiciuni de blat. Team Manager-ul lui BCM U Pitești, Sorin Căprărescu, a avut o reacție pe pagina sa facebook preluata apoi pe pagina clubului despre aceste acuzații, pe care o prezentăm mai jos:
„Nu am postat niciodată un text atât de lung, dar acum am considerat că este momentul. În această perioadă, echipa nu trece prin momente plăcute, iar asta ne afectează și deranjează pe toți: suporteri, staff, jucători.
Suntem la jumătatea campionatului, iar rezultatele de până acum nu ne-au fost favorabile, dar asta nu înseamnă că nu s-au depus toate eforturile pentru a atinge performanță. Nu suntem nici prima, nici ultima echipă din România, din Europa, chiar și din NBA care trece prin astfel de momente. Uneori lucrurile nu ies așa cum ne dorim, dar ce putem să facem este să muncim în continuare pentru a ne atinge țelurile.
Foarte mulți dintre voi vă grăbiți să criticați jucătorii, antrenorul, conducerea și pe toată lumea implicată în acest fenomen, fără să știți ce presupune de fapt. Aici este vorba despre eforturile și sacrificiile făcute pentru a putea prezenta cea mai bună imagine a clubului și a orașului meci de meci. Cel mai recent exemplu este din această săptămână înaintea meciului cu Dinamo în care antrenamentele s-au desfășurat în 8-9 jucători, ceilalți fiind mai multe zile pe perfuzii din cauza unui virus. Nu ne-am putut antrena în condiții normale, unii jucători având doar un singur antrenament premergător meciului.
Sunt foarte multe lucruri pe care nu le cunoașteți din interior și care trebuie ținute și rezolvate tot în interior. Când aveți probleme la muncă, vă așteptați ca alții să le rezolve în locul vostru? Nu.
De asemenea, transparența legată de plecările și aducerile de jucători există! Clubul nu va anunța NICIODATĂ plecarea sau aducerea unui jucător dacă acesta încă NU a semnat contractul sau, după caz, rezilierea! Orice altă știre care apare în presa locală sau națională reprezintă doar un zvon, care, ulterior, poate fi sau nu adevărat.
Niciodată nu s-a pus problema ca un meci să nu fie jucat la capacitatea maximă din acel moment, un exemplu foarte clar fiind ultimul meci din sezonul regulat de acum câțiva ani în care, daca am fi pierdut, am fi avut un adversar mai accesibil în play-off, ceea ce nu s-a întâmplat! Înainte de a fi sportivi, jucătorii sunt și ei oameni, au familii, au problemele lor ca fiecare dintre noi, greșesc și își doresc tot ce este mai bun pentru ei, pentru familiille lor, pentru echipă și pentru sportul practicat. Indiferent de situația în care se află, aceștia își respectă profesia, vin la antrenamente, își fac treaba cât pot de bine, iar la meciuri încearcă să dea tot ce este mai bun pentru echipa, pentru orașul pe care îl reprezintă. Aceștia sunt supuși unor presiuni foarte mari deoarece reprezintă un întreg oraș sau o întreagă țară când ajung la echipa națională. Cum ar fi ca de fiecare dată cand aveți o zi nereușită la locul de muncă, să vă critice drastic sute sau chiar mii de oameni? Nu este plăcut și nimeni nu își dorește să fie pus în această situație. Numai un actual sau fost sportiv poate înțelege acest lucru pe deplin.
Ar mai fi multe de spus, dar…voi încheia astfel:
Tuturor ne este dor de marele maestru Georgel Ziguli, un simbol al baschetului piteștean, un antrenor pe care l-am avut ani la rând, cu care am trecut prin momente frumoase și pentru care am tot respectul din lume. Dacă l-ați iubit pe Georgel Ziguli, dacă iubiți baschetul piteștean, daca sunteți fani adevărați ai acestei echipe, vă așteptăm să fiți alături de noi chiar și în MOMENTELE GRELE, nu numai când echipa merge bine, și să ieșim ÎMPREUNĂ din această situație! Suntem încă în ianuarie, iar campionatul se termină abia la sfârșitul lunii mai, așadar, șansele noastre sunt reale și vom depune toate eforturile, vom munci din ce în ce mai mult pentru a obține o clasare cât mai bună la finalul acestui sezon, iar din sezonul următor sperăm să arătăm o altă față încă de la început pentru a nu mai avea problemele de până acum.
GO BCMU!
P.S.: Dacă cineva dorește să discute aceste aspecte, precum și altele legate de echipă, îl aștept să mă contacteze și ne putem întâlni în fiecare zi la Sala Sporturilor, unde ne desfășurăm activitatea.”
Stiri de Pitesti nu comenteaza decat atat:
SUPÓRTER ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care simpatizează și susține cu pasiune o echipă sportivă sau anumiți sportivi, când au loc competiții cu participarea lor. /<fr., engl. supporter