La fotbal și politică se pricepe tot românul. Și mai este ceva în ADN-ul nostru – critica, dar nu aia constructivă, izvorâtă dintr-un sentiment de a face bine, ci aia care țâșnește din bojogii obosiți de răutate, invidie și neputință. Nu mă interesează lupta politică dintre PSD și PNL, treaba lor. Sunt toți prea bogați și influenți ca să iau eu partea uneia dintre tabere, eu care fac parte dintr-o tagmă pe care s-au urcat deopotrivă toți cu picioarele. Asist însă la un asalt politic  dubios asupra FC Argeș. Nu sunt nici cunoscătoare de fotbal (așa cum unul dintre președinții FC Argeș mi-a reproșat în urma unui material pe care mi-l asum), nici analist politic. Dar, în ultimii ani am avut multe momente petrecute pe stadion sau în culisele FC Argeș și cam știu și cine s-a zbătut pentru FC Argeș, și cine a fost inert, și cine iubește echipa, și cine e parazit pe lângă ea.

PNL Argeș lansează un atac ciudat asupra lui Cristian Gentea, cel care, într-un fel sau altul, și alături de primar și altii, gestionează viața clubului. Sigur, există și neajunsuri, reproșuri făcute pe bună dreptate, le știm și noi, le știu și ei. Dar, PNL Argeș, care s-a abținut, zilele trecute, de la votul prin care Consiliul Județean Argeș a alocat 40 000 lei pentru copiii și juniorii lui FC Argeș, arată acum cu degetul spre Gentea, cum că și-ar asuma viitoarea construcție a stadionului, aprobată de CNI: “Îi amintim, pe această cale domnului Cristian Gentea, că sub semnătura ministrului liberal al Dezvoltării, Ion Ștefan, în subordinea căruia se află CNI a fost aprobată finanțarea acestui proiect. Este unul dintre multele planuri de dezvoltare din județul Argeș pentru care ministrul liberal și-a arătat întreaga susținere. Domnul Gentea, cel mult s-a fotografiat cu primarul Cornel Ionică, plimbându-se prin fața stadionului, cu scopul de a fi preluată de presă știrea că și-a propus să construiască un stadion de lux în Pitești. Înțelegem că are foarte multe funcții și calități, dar nu credem că poate construi singur un stadion, cu atât mai mult cu cât nu este lămurit ce dorește: director RATEN, candidat la primărie, manager de club?! În plus, declarația șefului PSD Pitești care a spus că a vizitat stadionul alături de Cornel Ionică pentru a-i anunța pe jucători că a fost aprobată de CNI construirea unui nou stadion, pare a fi ruptă dintr-un teatru absurd cu teme electorale”, a precizat purtătorul de cuvânt al PNL Argeș, Gelu Tofan.

Nimic mai fals! Gentea nu și-a asumat niciodată acest merit, doar a anunțat că a venit și vremea noastră, și că s-a primit OK-ul pentru construcția unui viitor stadion. Ce nu se spune însă, este faptul că Gentea este cel care și-a călcat pe mândrie și a făcut potecă la FRF, deși el nu l-a votat pe actualul președinte al FRF, pentru ca FC Argeș să aibă drept de promvare. Tot el, alături de foarte puțini aleși locali, s-a luptat pentru un buget decent care să asigure aducerea unor antrenori ca Dică sau Badea, a unor fotbaliști de Liga1, a cantonamentului în Turcia, și mai ales, a organizării magazinului FC Argeș, despre care vă pot spune din interior, a fost o treabă cu multă muncă, stres, reproșuri, nopți nedormite, chiar și lacrimi (sincer). Pentru prima dată, FC Argeș dispune de un site realizat la nivelul echipelor de tradiție, unde suporterii pot interacționa și de unde pot comanda produse din orice zonă a țării s-ar afla. In ultimele zile, Gentea și alți colegi ai săi au premiat cu echipamente FC Argeș niște copii talentați la desen și fotografie – au existat voci care au blamat acest lucru, pe motivul că de ce nu au făcut-o până acum? Pentru că până acum nu exista un magazin FC Argeș! Cu se să-i premieze, cu fulare FCSB?

Repet, există încă lacune, nu se pot rezolva toate repede, a mai rămas cel puțin o promisiune neonorată, pe care țin să le-o reamintesc șefilor de la FC Argeș – amenajarea peluzei ca să nu-i mai plouă și să-i bată arșița pe cei care se țin necondiționat după echipă. Dar, poate construcția noului stadion, va rezolva și această problemă.

Și cu riscul de mi se reproșa, din nou, diverse lucruri, da, nu știu fotbal. Și nici nu vreau, nu e meseria mea,  știu însă că pentru prima dată, după mulți ani, FC Argeș are o șansă reală și că, din motive politice, unii vor să distrugă și ce s-a realizat. Aveți decența să recunoașteți că sunteți depășiți de fenomen, singurul lucru pe care îl arătați zilele acestea, fiind acela de a vă opune la toate proiectele și demersurile legate de echipa noastră de legendă. Hai, măi, că o dați în penibil!