Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti aduce la cunoştinţa beneficiarilor săi că, în perioadele de secetă prelungită, orice consum exagerat poate conduce la presiune scăzută sau chiar la lipsa apei pentru o parte din consumatorii branşaţi la reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă.
„În ultimele zile, societatea Apă Canal 2000 a luat măsuri pentru utilizarea la maximum a capacităţilor de producţie, transport şi distribuţie a apei potabile. Cu toate acestea, în anumite zone din aria de operare, au apărut disfunctionalităţi în asigurarea continuă a apei potabile pentru care nu există soluţii tehnice de rezolvare imediată. Ca urmare, pentru a evita avariile repetate datorate creşterii presiunii în reţeaua de distribuţie şi furnizarea restrictionată a apei potabile, rugăm consumatorii să nu utilizeze în exces apa potabilă pentru a nu priva alţi beneficiari de minimul necesar util fiecărei gospodării.
În situaţia reducerii drastice a debitelor surselor de apă în caz de secetă, distribuţia apei se va face după un program propus de operator şi aprobat de autoritatea administraţiei publice locale, program ce va fi adus la cunoştinţa utilizatorilor în timp util, prin mijloace adecvate, potrivit Regulamentului consolidat şi armonizat al serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare din Aria de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Argeş.
Conform obligaţiilor contractuale ale clienţilor, toţi utilizatorii indiferent de forma de proprietate, au obligaţia de a asigura folosirea eficientă şi raţională a apei preluate din reţeaua publică de alimentare cu apă, cu prioritate pentru consumul personal şi în scop casnic. Pentru satisfacerea altor nevoi, cum ar fi: stropitul străzilor, al spaţiilor verzi şi grădinilor private, spălatul pieţelor şi al străzilor, spălarea periodică a sistemului de canalizare, spălarea autovehiculelor, se va utiliza cu precădere apa industrială, conform regulamentului menţionat mai sus.
Având în vedere situaţia hidrometeorologică existentă în această perioadă, recomandăm fiecărui consumator o utilizare raţională a apei potabile pentru a evita prejudicierea alimentării cu apă a unui număr semnificativ de consumatori”, transmite societatea într-un comunicat.