În această dimineață, în jurul orei 05:30 s-a produs un incendiu în comuna Stoenești la Schitul Sfântul Ierarh Modest, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș. La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de intervenție, o ambulantă SMURD de prim ajutor și o autospecială de primî intervenție și comandă.
Pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat și au reușit să lichideze incendiul folosind găleți cu apă ( dintr-un bazin colector), deoarece accesul cu mașinile de intervenție nu a fost posibil din cauza drumului. În urma incidentului au ars biserica din lemn in întregime pe o suprafața totala de 70 de mp și o anexa aferentă acesteia pe o suprafața de circa 10 mp. Cauza probabilă a fost efectul termic al curentului electric.