Toată țara a aflat despre primarul de la Beleți Negrești, acel edil care a dat foc primăriei din Argeș. Pe numele său – Mihai Marin. Aflat la primul mandat, și supărat că nu-l lua lumea în serios, Marin s-a apucat să ardă primăria. Că ce face văcarul când se supără pe sat…mai intâi s-a apucat să dea foc la primărie cu mulți litri de combustibil, combustibil care trebuia folosit la desăpezire. Ghinion! Nu a ars cum a vrut el. A pâlpâit așa…mai mult a fâsâit. Buimac, a plecat de acolo, pentru a se duce la Arsenie Boca, alt ghinion pe capul lui. intră cu mașina într-un parapet, pe Defileul Jiului. Ajunge la spital, la Tirgu-Jiu. Fuge și de acolo, vine la Pitești să se sinucidă. Se aruncă de pe Podul Viilor, apa mică. Nu a nins, nu a crescut cota apelor. Rămâne infipt acolo, îl scot niște muncitori în șoc hipotermic… nu-i iese nimic. Unii oameni se chiar se  nasc fără noroc.

Este arestat.

Ne-am dus, după Revelion, la primăria Beleți- Negrești unde oamenii care lucrează în instituție erau tare supărați. Inghesuiți în 2 birouri, funcționarii își fac treaba, totuși.

Secretara primăriei ne spune: ”Era un om introvertit, nu dădea semne că ar avea probleme psihice, dar știți cum este cu oamenii cu probleme, sunt printre noi și nu-i știm. Nu a ars arhiva, așa cum s-a spus, a fost salvată.  A ars ceva de la CAP, dar restul a fost salvat. ”

Oricum ar fi, povestea primarului de la Beleți-Negrești rămâne de basm și studiu de caz. Mie, personal, îmi amintește de Pantera Roz, care se lupta cu niște cazaci și nu avea pic de soartă.

Când e să nu ai noroc, și nu-ți iese nimic, nici măcar un grătar. Se impune un control psihologic real pentru candidații la orice funcție publică, că mulți pot deveni ”fetița cu chibrituri.”