Ieri, în jurul orei 16:00, polițiștii piteșteni au fost sesizați prin serviciul apeluri de urgență 112, cu privire la faptul că ocupanții unui autoturism aruncă cu obiecte pirotehnice din mers, informează IPJ Argeș. Autovehiculul a fost identificat în trafic, pe bld. Nicolae Bălcescu, de către polițiștii Secției 2 Poliție Pitești. În urma verificărilor, s-a stabilit că autoturismul era condus de un tânăr de 20 de ani, iar în interiorul acestuia se mai aflau alți 3 tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, precum și un minor de 16 ani, toți din Merișani.
Cu ocazia controlului corporal sumar și a verificării habitaclului, au fost descoperite mai multe articole pirotehnice din clasa P1, care au fost confiscate. În cauză a fost întocmit dosar penal conform Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive, iar cei cinci ocupanți au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 2.250 de lei, conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială.