Doi copii au dat dovadă de o cruzime greu de imaginat. Minorii, în vârstă de 12 și 14 ani, din orașul Costești, au ucis fără vreun motiv doi căței.
„Minorii au fost audiați, în prezența părinților și au recunoscut fapta. Trupurile animalelor vor fi ridicate, în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”uciderea animalelor cu intenție, fără drept”, prevăzută de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, în vederea luării măsurilor legale în consecință” transmite IPJ Argeș.
Foto descriptiv