O butelie a explodat, în urma unui incendiu la o casă din Costești, Broșteni. La fața locului au ajuns în primă fază două autospeciale de stingere cu apă și spumă, la care a veni în sprijin încă o autospecială de stingere de la Detașamentul de Pompieri Bradu. Din fericire, în urma evenimentului nu au existat victime.
„În prima fază a incendiului doi participanți la trafic au observat fumul care venea din zona locuinței și au oprit, constatând că fumul venea de la bucătăria casei. Cei doi bărbați au anunțat incendiul și au încercat cu ce aveau la dispoziție să limiteze propagarea incendiului la întreaga locuință.
Unul dintre bărbați era prim adjunctul inspectorului șef, locotenent colonel Berevoescu Alin, care a observat dezvoltarea violentă a incendiului, din cauza scurgerilor masive de gaz de la o butelie și a luat rapid decizia de a evacua persoanele din acea curte, iar la puțin timp butelia a explodat. Pompierii au localizat incendiul și flăcările și explozia au afectat doar bucătăria și aproximativ 40 mp din acoperișul casei. Acolo locuiește o femeie de 50 de ani care, din fericire, nu a fost rănită în acest incendiu. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este încercarea de a depista scurgeri la racordul butelie de gaz cu ajutorul unei surse de foc”, potrivit ISU Argeș.