Filarmonica Piteşti organizează joi, 30 septembrie, de la ora 19.00, în Sala Simfonia a Centrului Multifuncţional ultimul concert simfonic al lunii. Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Tiberiu-Dragoș Oprea, revine vibrafonistul Alexandru Anastasiu. În program: Astor Piazzolla – Libertango și Oblivion, Alexandru Anastasiu – Neverending story și Bringing Music Back To You, Chick Corea – Spain și Children Song Nr. 6 și Ludwig van Beethoven – Simfonia Nr. 6 Pastorala.
Născut într-o familie de muzicieni, Tiberiu Dragoș Oprea este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. În prezent, este prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, fiind cofondator al instituției, în 2007. În perioada 2009-2018, ca dirijor al Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian din București, a susținut premiere, concerte și spectacole de gală. Este invitat permanent al Orchestrei de Cameră Radio, Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, Filarmonicii George Enescu din București, al filarmonicilor din Timișoara, Râmnicu-Vâlcea, Ploiești, Bacău, Craiova, Oradea, Brașov, Cluj-Napoca, Arad. În martie 2019, a dirijat, la Belgrad, concertul de închidere a celei de-a XX – a ediții a Guitar Art Festival, iar o lună mai târziu a fost invitat pentru o serie de concerte în capitala culturală europeană Matera. La începutul anului trecut a repurtat succese în Germania și Austria, cu ocazia unui turneu alături de New Vision Symphony Orchestra. Concertele s-au desfășurat sub emblema „The very best of John Williams and Hans Zimmer”. De-a lungul activităţii sale, Tiberiu Oprea colaborează cu artişti instrumentişti renumiţi, precum: Valentin Gheorghiu, Cristina Anghelescu, Luiza Borac, Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru, Horia Mihail, Răzvan Suma, Răzvan Stoica, Mihai Ungureanu. De asemenea, a dirijat concerte în care au evoluat artişti de marcă: Bianca Ionescu, Daniela Vlădescu, Felicia Filip, Mediana Vlad, Alfredo Pascu, Cezar Ouatu, Ștefan Popov, Patricia Seymour ş.a
Percuţionistul Alexandru Anastasiu este unul dintre cei mai valoroşi instrumentişti ai generaţiei sale, activând în orchestre simfonice, grupuri de muzică de cameră, dar şi ca solist. Dintre premiile câştigate, cel mai important este bursa Yamaha pentru instrumente de percuţie. Este şi iniţiatorul şi organizatorul primului festival internaţional de vibrafon din lume (Bucureşti, 2012). Doctor în muzică și solist instrumentist al Orchestrei Naționale Radio, Alexandru Anastasiu și-a dedicat ultimii 15 ani vibrafonului și promovării acestuia, ca solist, în concertele suținute pe scenele filarmonicilor din toată țara. A înregistrat șase CD-uri, ultimul, „Anotimpurile” (compoziție proprie, cântată și la Filarmonica Pitești în 2017), alături de Orchestra Națională Radio.
La concert spectatorii vor purta mască de protecție.