Chitara electrică este un instrument cu adevărat special. O auzim des în genuri muzicale ca rock and roll, blues, chiar și în stiluri mai underground, unde diverși artiști mânuiesc foarte bine acest instrument. 

Dacă te pasionează chitara electrică, trebuie să știi câteva lucruri despre ea, înainte de a cumpăra una. Cel mai important este să cunoști componentele chitarei electrice, precum și necesitatea unor elemente, cum ar fi un amplificator. 

Iată 4 lucruri pe care trebuie să le știi despre chitara electrică!

  • Chitara electrică nu este pentru începători

Da, ai auzit bine. Chitara electrică nu este pentru cei care abia deslușesc tainele instrumentului sau pentru cei cu foarte puțină experiență. Este important să îți alegi o chitară electrică și să faci această investiție atunci când stăpânești domeniul și ai câțiva ani de activitate. Din acest motiv, este important să te sfătuiești cu cineva care cântă deja la una și îți poate oferi sfaturi utile, pentru a face o alegere corectă.

  • Trebuie să îi cunoști componentele

În primul rând, este important să cunoști instrumentul. Cu cât îl cunoști și îl simți mai bine, cu atât siguranța va fi mai mare atunci când vei cânta la el. Pentru a-ți da seama cum a apărut o problemă și cum ai putea să o rezolvi, trebuie să știi care sunt acestea.

Cele mai importante sunt: corpul chitarei, capul, griful – confecționat din lemn de abanos, trandafir sau mahon, puntea, pragusul – făcut din metal sau os sintetic/natural, duzele fixate pe corpul ei și, nu în ultimul rând, corzile, care variază între patru și zece.

  • Amplificatorul trebuie cumpărat odată cu chitara

Amplificatorul este cel care ajută la redarea sunetului. Acesta mărește semnalul și cu ajutorul canalelor, a pozițiilor de preluare și a controalelor de volum, sunetul va ieși clar. Când îți achiziționezi chitara, cumpără și un amplificator potrivit. La mcmusic.ro găsești o gamă largă de amplificatoare pentru chitara electrică, în funcție de buget, dar și de dorințe.

  • Duzele diferă în funcție de stil

Duzele au un rol foarte important pentru o chitară electrică deoarece, doar cu ajutorul lor, putem auzi sunetul instrumentului. Acestea sunt de câteva tipuri și, chiar dacă ai crede că nu este o diferență considerabilă între ele, trebuie să știi că sunetul diferă în funcție de fiecare în parte.

Cele cu bobină unică duc puțin spre stilul rock and roll și blues, un sunet ușor sticlos, dar călduros în același timp. Duzele Humbucker sunt, de fapt, varianta mai bună a primelor duze însă, oferă sunetului o anumită textură în plus. Fanii efectului distors vor fi încântați să aibă un astfel de element pe chitara lor.  

În concluzie, dacă vrei să îți cumperi o chitară electrică, este important să înțelegi cu ce scop o vei cumpăra – pentru a cânta din când în când sau pentru a face performanță. Oricare dintre variante ar fi, ideal este ceri părerea unui specialist care are o vastă experiență pe un astfel de instrument. Astfel, îți va fi mult mai ușor să îți dai seama ce fel de chitară este mai potrivită stilului tău, dar și preferințelor tale.

Sursă foto: Unsplash.com