Filarmonica Piteşti organizează duminică, 5 decembrie, de la ora 19.00, în Sala Simfonia a Centrului Multifuncţional, un concert vocal-simfonic extraordinar de colinde. Alături de orchestra simfonică a instituţiei revin dirijorul Andrei Tudor și îndrăgita solistă Paula Seling. În program, colinde românești și internaționale. Dintre acestea amintim: Ce minune mare, Cerul și pământul, Colindăm iarna, Colindiță Sfîntă, Copile cu ochi senini, Din cer sesin, Little drummer boy, O, ce veste minunată, Steaua răsare, Walking in the air.
La șase ani, Paula Seling începe studiul pianului în orașul natal, la Școala de Arte, patru ani mai târziu devenind solistă în corul școlii. Elevă fiind, a dobândit experiență în urma participării la concursurile de pian și la concursurile și festivalurile de muzică corală. În 1996, câștigă trofeul „Aurelian Andreescu”, un an mai târziu, trofeul Festivalului de la Mamaia. A cântat în dechiderea concertelor lui Chick Corea, Michael Bolton, Beyonce, Al Bano, Joan Baez. În 2001, a câștigat, la premiile Industriei Muzicale Românești, premiul pentru cea mai bună voce feminină, iar în 2002, Trofeul „Cerbul de Aur”, la Festivalul Internațional de la Brașov. Împreună cu Ovi, în 2010, la Oslo, a reprezentat România în finala concursului„ Eurovision, clasându-se pe locul al treilea. A mai fost prezentă la Filarmonica Pitești în concertul de închidere a stagiunii trecute.
Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi cadru didactic la catedra de compoziţie a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Andrei Tudor este unul dintre compozitorii, pianiștii și dirijorii de succes ai generației sale. Dintre numeroasele premii pentru creație sau interpretare pe care le-a câștigat menționăm: „Best Composer Award” – Eurovision Song Contest 2008, Premiul al II – lea la Festivalul Internaţional al Cântecului de la Cairo – 2003, Premiul I la Festivalul Mamaia 2005 – secţiunea şlagăre, Premiul „Cel mai bun compozitor al anului 2008” la Gala Premiilor Muzicale Radio România Actualităţi, Premiul I la Festivalul Mamaia 2009 – secţiunea creaţie și Premiul anual de creaţie al UCMR în anii 2007, 2013 şi 2016. A mai fost la pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice, în 2018, când a dirijat concertul vocal-simfonic „O isorie simfonică a muzicii ușoare românești”.
Intrarea în sala de spectacole se va face pe baza certificatului verde. Participarea publicului este de 30% din capacitatea sălii de concert. Spectatorii vor purta masca de protecție.
Biletele pot fi achiziționate și de pe site-ul www.bilete.ro Prețul unui bilet este 50 de lei, sau 40 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.