Toată țara asistă cu stupoare și indignare la ce se întâmplă cu bunicii din centrele de îngrijire bătrâni. După episodul monstruos din Ilfov, au început controalele în toată țara, inclusiv în Argeș. Conform Prefecturii Argeș: ”In urma interesului public manifestat, vă transmitem o situație a centrelor pentru vârstnici care au fost amendate în primele 2 zile de controale:
– 6 unități din Pitești;
– 3 unități Ștefănești;
– 3 unități Călinești:
– 2 unități Bradu;
– 2 unități Mărăcineni;
– 2 unități Moșoaia;
– o unitate Leordeni;
– o unitate Beleți Negrești
În cea de a doua zi de controale în Argeș au fost date 29 de sancțiuni contravenționale în valoare de 462.200 de lei. ”
Trei unități din cele 12 controlate au fost amendate pentru desfășurarea activităților tip cantină în unități neaprobate sanitar veterinar. Toate sunt centre pentru vârstnici și amenzile se ridică la 40.000 lei.
Din cele 3 centre amendate pentru cantină, două sunt private și unul este public. De asemenea, unui centru i-a fost suspendată activitatea.
In timp ce subiectul ține o țară cu sufletul la gură, șefa AFPIS Argeș, instituția care se ocupă cu verificarea centrelor de bătrâni, Elena Grigorescu, folosește mașina instituției, un duster negru cu numărul AG-19-YSR în scopuri personale. Asta nu ar fi cel mai rău, pentru că a-ți lua copilul de grădiniță sau a-ți plimba mama cu mașina instituției nu sunt un capăt de lume. Dar, responsabila cu soarta bătrânilor din centrele de bătrâni, participă la întâlnirile de partid – în acest caz PNL Argeș- folosindu-se de mașina instituției unde a fost numită director din partea PNL, partid care se află la guverământ.
Mai exact, în data de 24 iunie s-a marcat ”Ziua Iei” la Corbii de Piatră, Argeș, unde a participat și șefa PNL Argeș, noul ministru de la Justiție, Alina Gorghiu. La 10 dimineața, șefa AJPIS Argeș, Elena Grigorescu a coborât cu fetița în parcarea blocului din cartierul Nord, Pitești. Coafată pentru eveniment, în costum popular și cu tricolorul la brâu, șefa instituției care trebuie să supravegheze soarta bătrânilor din Argeș, a plecat cu mașina către un alt cartier. De acolo și-a luat mama, și apoi alte rude, din alte cartiere. Impreună au plecat la Corbi, la 60-70 km depărtare de Pitești, la mânătirea Corbii de Piatră, unde le aștepta șefa lor de la Justiție, Alina Gorgiu. Fără jenă, șefa AJPIS și-a parcat mașina pe lângă mânăstire, a coborât cu toate rudele, și s-a așezat la masă. (A se vedea poza cu mașina cu numărul AG-19-YSR, parcată în fața mânăstirii). Asta în timp ce, în urma celor două zile de controale, s-a dovedit că, în Argeș, bătrânii care trebuiau protejați de autorități duc o viață umilitoare, au curs amenzile și un centru a fost închis.
Foto Berta Dima
Mașina AJPIS, parcată la Mânăstirea Corbii de Piatră Argeș