AUR suspendă activitățile de campanie și este prezent cu toată conducerea la lucrări de reconstrucție a caselor stricate de inundații.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a decis suspendarea tuturor activităților de campanie în perioada următoare, singura activitatea pe care candidații și conducerea AUR urmează să o desfășoare fiind aceea de a veni în sprijinul românilor afectați de inundații.Intreaga conducere AUR, parlamentarii partidului, consilierii locali și județeni aleși sunt în acest moment în județul Galați pentru a veni în sprijinul sinistraților.

România are nevoie de fapte, nu de vorbe. De-a lungul anilor, am fost mințiți, am fost trădați de promisiuni deșarte. Promisiuni care n-au adus nicio schimbare, niciun ajutor real. De fiecare dată, ni s-a spus că se va face, că vor veni soluțiile, că vor veni vremuri mai bune. Dar timpul trece, iar noi rămânem cu aceleași probleme.

Astăzi, însă, e diferit. Președintele AUR, George Simion, nu doar că a întrerupt evenimentul de lansare a candidaților pentru Parlamentul României, dar a făcut un apel către toți membrii și simpatizanții AUR să fie alături de cei care au nevoie cu adevărat de noi – românii loviți de inundații. Nu promitem că vom face, ci facem acum.

Încă de duminică seară a ajuns în comuna Pechea din județul Galați convoiul de ajutoare format din 10 tiruri încărcate cu materiale de construcții, 20 de camioane cu materiale de igienă și de strictă necesitate și aproximativ 300 de oameni gata să muncească.

„Veniți și ajutați. Fiecare dintre voi poate da o mână de ajutor. Hai să punem mâna pe treabă și să reconstruim România. Fiți și voi oameni de AUR, sprijiniți românii!”, a declarat președintele AUR, George Simion, la Pechea.

Astăzi, suntem cu toții uniți de o singură misiune: să îi ajutăm pe românii aflați în dificultate.

_Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor_