AcasăSportCristian Gentea, despre demisia antrenorului FC Argeș, Nicolae Dica

Cristian Gentea, despre demisia antrenorului FC Argeș, Nicolae Dica

După ce FC Argeș a pierdut cu 3-0 în fata celor de la ASU Timișoara, la clubul din Trivale au apărut disensiuni peste care se pare ca nu se mai poate trece. Pe de-o parte, Nicolae Dica simte ca nu a fost susținut de conducerea clubului, pe de alta parte, oficialii FC Argeș îi reproșează lui Dică faptul ca nu și-a îndeplinit promisiunile în calitate de antrenor și de manager al grupării alb-violete. Prin urmare, au apărut tot mai multe zvonuri legate de o posibila demisie care ar urma sa se producă astăzi. Președintele clubului, Cristian Gentea a declarat pentru Știri de Pitești: „După meciul de la Timișoara le-am dat un mesaj și le-am spus ca e rușinos  ce se întâmplă, să pierdem asa. Nicu s-a suparat… Dar nu înțeleg de ce, el a avut mana libera sa facă ce vrea. Noi nu avem banii altor patroni de fotbal, noi băgăm bani publici pentru care răspundem. Deocamdată, pe mine nu m-a anunțat nimeni de demisia lui. „

Astăzi va avea loc o ședință între cei implicați, urmând ca după aceasta sa se ia o decizie. Vom reveni cu amanunte.

 

Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
- Advertisment -spot_img

Cele mai citite articole

Poate va intereseaza