Într-o țară care raportează anual creșteri economice și salarii medii tot mai mari, aproape 27,9% dintre români continuă să fie expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială. Această statistică nu este doar un număr sec – este o radiografie a unei societăți care se dezvoltă pe două viteze: o parte mică prosperă, în timp ce un sfert din populație rămâne în urmă.
Copiii – cea mai afectată categorie
Cel mai dureros indicator rămâne faptul că peste 33% dintre copiii României trăiesc în sărăcie. Este un procent rușinos pentru o țară membră UE de aproape două decenii. Copiii crescuți în sărăcie au șanse reduse să finalizeze școala, să obțină un loc de muncă decent sau să iasă din cercul excluziunii sociale.România nu-și poate permite să piardă o treime din generațiile viitoare. În termeni economici, aceasta înseamnă capital uman irosit, productivitate scăzută și presiune suplimentară pe bugetele social„Sărăcia copiilor nu este doar o problemă umanitară, ci și una economică – viitorul capital uman este pus în pericol”, explică experții în politici sociale.
Cifrele despre tineri sunt alarmante: 19,3% dintre ei nu muncesc și nu învață – cea mai mare rată din UE. Situația este și mai gravă pentru tinerele femei, unde procentul sare la 24,8%. În plus, 16,8% abandonează școala timpuriu, ceea ce înseamnă că România își „sabotează” propriul viitor. Fără educație, acești tineri au șanse minime să devină contribuabili activi și rămân captivi într-un ciclu de dependență de ajutoare sociale sau de munca la negru. Sociologii atrag atenția că aceste cifre se traduc în productivitate scăzută, presiune pe sistemele sociale și migrarea tinerilor educați către alte țări.„Dacă nu investim urgent în educație, programe pentru tineri și sprijin pentru familiile vulnerabile, România riscă să rămână blocată într-un cerc vicios al sărăciei”, avertizează specialiștii.
Guvernele schimbă discursul, dar nu și prioritățile. În loc să fie pe agenda zero, educația timpurie, bursele pentru elevii defavorizați, centrele after-school sau programele de ucenicie rămân subfinanțate. Politicile reactive (plăți compensatorii, subvenții temporare) pot câștiga timp, dar nu rezolvă problema.
