AcasăStiriVremea se răcește accentuat în România! Ploi în Muntenia și ninsori la...

Vremea se răcește accentuat în România! Ploi în Muntenia și ninsori la munte, în weekend. Pe Transfăgărășan ninge

România traversează un episod de răcire accentuată, după zilele neobișnuit de calde de la mijlocul lunii noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi în scădere, precipitații în mai multe regiuni ale țării și ninsori la munte, unde se poate depune un strat nou de zăpadă.

În Muntenia, inclusiv în județul Argeș, sunt așteptate ploi pe arii extinse, iar vântul va avea intensificări, cu rafale care pot ajunge la 50–65 km/h. Cantitățile de apă pot atinge local 30–35 de litri pe metru pătrat. Vremea va deveni mai rece și în zilele următoare, cu maxime de aproximativ 8–9 grade Celsius în regiune. La altitudini mari, precipitațiile vor fi predominant sub formă de lapoviță și ninsoare, iar stratul de zăpadă ar putea ajunge la 5–10 centimetri.

Pe Transfăgărășan, iarna și-a intrat în drepturi! La Cota 2.000 ninge, temperaturile au coborât până la -4 grade Celsius, iar ceața reduce vizibilitatea.

Potrivit informațiilor transmise de SDN Pitești, ninsorile sunt semnalate pe DN7C – Transfăgărășan, între kilometrii 104 și 108. Drumarii au intervenit cu utilaje și împrăștie material antiderapant pentru menținerea circulației în condiții de siguranță.
Atenție, șoferi! Circulația pe sectorul alpin dintre Piscu Negru și Bâlea Cascadă, între kilometrii 108 și 130+800, este închisă. Restricția a fost instituită de CNAIR încă din 27 octombrie, din cauza ninsorilor, ceții și temperaturilor scăzute.

Autoritățile recomandă prudență și echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru sezonul rece.

Carmen Buliga
Carmen Buliga
Este jurnalist și specialist în comunicare, cu experiență în presa scrisă, radio, televiziune și online. Are competențe în redactare, coordonare editorială, producție multimedia și promovare pe rețelele sociale. A colaborat cu Fotbal Club Argeș ca ofițer de presă și administrator de Fan Shop și a dezvoltat proiecte media independente, precum podcastul „Ora25”. De-a lungul carierei, a gestionat campanii de imagine și comunicare, relația cu presa, evenimente și campanii electorale, contribuind la transmiterea eficientă a mesajelor publice. A fost implicat(ă) și în campanii sociale, în parteneriat cu ONG-uri și autorități locale. Formarea sa include studii în jurnalism, marketing sportiv și engagement pentru cluburi profesioniste de fotbal, precum și atestatul de ofițer de presă oferit de Federația Română de Fotbal.
De același autor
- Advertisment -

Most Popular