Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat, marţi, că ordonanţa de urgenţă care se va emite pentru transpunerea modificărilor la Codul penal şi Codul de procedură penală declarate constituţionale nu va cuprinde „sub nicio formă” prevederi privind amnistia şi graţierea.
„Am votat ieri în unanimitate în Comitetul Executiv (…) că tot ce este în Codul de procedură penală şi Codul penal declarat constituţional, nu parţial neconstituţional sau neconstituţional, intră în această ordonanţă de urgenţă, pe de o parte, pentru că au trecut cele 45 de zile la Cpp, pe de altă parte, pentru că trebuie făcute reparaţii şi CCR a spus că aşa trebuie făcut. Deci, tot ce a fost declarat constituţional va intra în ordonanţa de urgenţă, ceea ce este parţial constituţional sau neconstituţional se va discuta în comisia specială. (…) Ordonanţa se referă numai şi numai la Codul penal şi Codul de procedură penală. Când va fi ordonanţă pentru amnistie şi graţiere se va numi ordonanţa pentru amnistie şi graţiere”, a susţinut Rădulescu, la Parlament, întrebat despre afirmaţiile senatorului Adrian Ţuţuianu, exclus din PSD, potrivit căruia se intenţionează introducerea în OUG şi a unor prevederi privind amnistia şi graţierea, conform agerpres.ro.
Rădulescu a subliniat că în OUG se discută numai despre articolele din Codul penal şi Codul de procedură penală şi nu despre altele. „Nu, sub nicio formă. Aici nu s-a discutat şi nu se discută decât despre articolele din Cp şi Cpp care sunt declarate constituţionale de CCR. Sub nicio formă altele”, a adăugat deputatul PSD.
La rândul său, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, după ce a participat la şedinţa conducerii PSD, că MJ urmează să analizeze în ce măsură poate fi adoptată o ordonanţă de urgenţă pentru transpunerea articolelor constituţionale din Codurile penale, subliniind că soluţiile validate de Curtea Constituţională pot intra în „fondul activ al legislaţiei penale”.
Sursa Stiripesurse.ro