PSD Argeș a adoptat în această seară decizia de excludere a deputatului Cătălin Rădulescu din partid. Hotărârea a fost luată după ce domnul Rădulescu nu a participat la ședința privind moțiunea de cenzură inițiată de către PSD în Parlament. Președintele PSD Pitești, Cristian Gentea, a explicat într-o declarație de presă motivele care au stat la baza deciziei: “Excluderea parlamentarului
Cătălin Rădulescu din organizația PSD Pitești și din rândul social-democraților din România este o decizie cerută de colegi și – mai presus de atât – cerută, în repetate rânduri, de electorat.
Anumite funcții ne obligă la responsabilitate socială și la disciplină personală.
Domnul Rădulescu, în repetate rânduri, s-a rupt de aceste reguli.
S-a rupt de echipă. S-a rupt de semnalele cetățenilor.
Decizia organizației PSD Pitești este tranșantă: Nu vom accepta niciodată acțiuni care denotă iresponsabilitate, neseriozitate sau duplicitate.”.

Biroul de Presă al PSD Argeș