După apariția materialului Foto document. Manevră cu clasă făcută de PSD în privința Pădurii Trivale. PNL râmâne iar doar cu gloria – nici nu au cu cine! ,
Narcis Sofianu vine într-o conferință de presă și explică razboiul iscat între el și PSD. Pe scurt, Ionuț Olariu, de la ALDE cere de luni bune protejarea pădurii Trivale împotriva defrișărilor. Pe Facebook, ce-i drept, dar cere. Ba, chiar a solicitat și sprijinul primarului, fără succes, evident. Cei de la PNL, prind din zbor ce gângurește tânărul Olariu și fac o inițiativă cetățenească pentru strângere de semnături, dar sub numele NARCIS SOFIANU, posibil candidat la primarie, la viitoarele alegeri. Și mai versații pesediști, când au văzut ca PNL ia caimacul, au trântit din pix un proiect de hotărâre care va fi supus votului, astăzi, la ora 15.00, în Consiliul Local. Năuciți de lovitură, cei de la PNL declară că așteaptă USR alături de ei și că proiectul de hotărâre făcut de Cristian Gentea și Sorin Apostoliceanu nu este legal. In stilul său caracteristic, ironic și pitoresc, Sofianu îi atacă pe Sorin Apostoliceanu și Ionuț Olariu, dar nu și pe Gentea. In schimb, Cristian Gentea a declarat pentru Știri de Pitești: ”Eu le-am spus și lui Sofianu și lui Apostoliceanu să se pună de acord. Puteam să facem să treacă mai întâi bucata asta care este în regulă, care este a statului, după care le-am propus să facem și pentru restul suprafeței care este deținută pe proprietari. Eu cred că Sofianu nu citește pentru că hotărârea asta este de fapt un aviz ca să se inițieze instituirea.”