In această seară, a avut loc o nouă ședință a Consiliului Local Pitești. La punctul ”Diverse”, a luat cuvântul și consilierul local PNL, Răzvan Șerbănoiu. Deși a militat pe Facebook în numele simțului civic și a dezvoltării orașului în beneficiul tuturor piteștenilor, și toată lumea spera să vină cu niște proiecte destinate cetățenilor, după atâția ani de dezbatere în spațiul online, Răzvan Șerbănoiu a rupt gura târgului cu o solictare cu caracter personal. Acesta i-a cerut primarului să redeschidă parcarea de la stadion, pentru că: ”Mă afectează direct, eu locuiesc în Turcești, să avem și noi cale de acces.” Bravo, domnule consilier, un așa proiect care să vizeze o categorie mare de cetățeni, mai rar întâlnit în Consiliul Local Pitești. Primarul a încuviințat că a luat act de problema aceasta personală, și probabil va dispune un studiu de fezabilitate la capătul uliței dumnealui, mai ales că a și subliniat că-l afectează personal și c’est ne pas possible ca un ales local să fie incomodat în drumul său spre casă ca orice pârlit de cetățean, mai ales că el conduce o mașină înmatriculată în Germania, și ca urmare nu plătește impozit pe mașină la Pitești!