În cursul zilei de ieri, jandarmii argeșeni care asigurau paza Barajului Vidraru au depistat o femeie în vârstă de 43 de ani din municipiul Pitești care fotografia o ursoaică cu doi pui.
Jandarmii se aflau în patrulare la ieșirea din primul tunel după barajul Vidraru pe sensul de coborâre când au observat un autoturism oprit, din interiorul căruia o femeie fotografia animalele care se aflau la o distanță destul de mică. Inițial, oamenii legii i-au pus în vedere consecințele legale pentru fapta sa și i-au recomandat să-și continue drumul.
La mai puțin de 15 minute aceeași patrulă de jandarmerie s-a întors în zonă, iar autoturismul menționat era în aceeași poziție și femeia continua să facă fotografii, fapt pentru care jandarmii au procedat la sancționarea acesteia cu amendă în valoare de 500 de lei. Jandarmeria Argeș transmite, tuturor persoanelor care intenționează să tranziteze D.N. 7C Transfăgărășan, faptul că urșii sunt prezenți foarte des pe carosabil și că jandarmii vor dispune măsurile legale atunci când legea este încălcată. Este sancționată fotografierea sau apropierea la mai puțin de 20 de metri, transmite Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș.