Pentru seria 11 din acest an, cu date de plecare in perioada 10 – 14 august 2023, ne-au fost repartizate un numar de 228 bilete de tratament balnear in statiunile 1 Mai, Amara, Buzias, Caciulata, Calimanesti, Covasna, Eforie Nord, Eforie Sud, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Mangalia, Moneasa, Neptun, Olanesti, Pucioasa, Saturn, Slanic Moldova, Slanic Prahova, Sovata, Targu Ocna, Techirghiol si Vatra Dornei. Repartitia poate fi consultata si pe site-ul institutiei www.cjparges.ro. Au ramas bilete pentru care nu au fost solicitari in statiunile Amara -1 bilet, Buzias – 1 bilet, Moneasa – 1 bilet, Ocna Sugatag – 2 bilete, Turda – 2 bilete. Eliberarea biletelor se face pana in data de 1 august 2023, conform planificarii care este anuntata telefonic  fiecarui beneficiar. Contributia individuala a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei, inclusiv din pensia bruta acordata, daca beneficiaza de drepturi de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensie.

In cazul pensionarilor care au si calitatea de asigurat, contributia individuala este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor de pensie si castigul brut de natura salariala care a constituit baza de calcul a contributiei  de asigurari sociale  din luna anterioara celei in care se face repartitia.

Biletul de tratament se elibereaza personal titularului, pe baza  actului de identitate. Acesta va avea asupra lui cuponul lunii iunie sau iulie 2023 (original sau copie) si xerocopia biletului de trimitere de la medicul de familie. 

Plata contributiei individuale se poate face numerar sau cu cardul la ghiseul bilete de tratament balnear.